Nord-coreenii şi-au trimis ministrul de externe după ajutor la Moscova
Pak a declarat vineri că va discuta cu omologul său rus, Serghei Lavrov, "problemele internaţionale de importanţă majoră", în cursul acestei vizite prevăzute la Moscova, în perioada 12-15 decembrie.
Rusia, care întreţine relaţii cu regimul de la Phenian din perioada sovietică, la fel ca Beijingul, încearcă să reducă tensiunile după bombardamentele nord-coreene asupra insulei sud-coreene Yeonpyeong, la 23 noiembrie.
Rusia este de altfel una dintre cele şase ţări (cele două Corei, China, Rusia, Japonia, Statele Unite) implicate în negocierile privind programul nuclear nord-coreean, aflate în impas.
La sfârşitul lui noiembrie, China a propus organizarea unei reuniuni de urgenţă a celor şase. Această idee a fost primită cu rezerve de Washington, Seul şi Tokyo, iar Moscova nu a adoptat nici o poziţie.
Pak a mai declarat vineri că Phenianul se va sprijini pe puterea sa nucleară pentru a se apăra în faţa acţiunilor "ostile" ale Statelor Unite şi Coreei de Sud.
Statele Unite au participat la manevre militare comune, cu sud-coreenii, apoi cu japonezii, după 23 noiembrie.