Norocul depinde de numărul casei în care stai!
Există numere pe strada noastră care au mai mult sau mai puţin noroc. Dacă ai crezut că numărul casei tale sau al apartamentului nu are nici o legătură cu sorţii de izbândă, te-ai înşelat. Compania de asigurări AXA, din Marea Britanie, a efectuat un studiu despre legătura dintre numărul locuinţei şi norocul sau ghinionul locatarilor, studiu pe care l-a publicat de curând, informează 20 minutos.Soarta pare să ţină cu locatarii de la numerele 76, 81, 47, 75, 89 şi 90
Compania de sondare OnePoll a fost angajată de AXA pentru a duce la capăt respectivul studiu. Astfel, rezultatele acestuia arată că numărul 33 este cel mai ghinionist număr pentru cei care îl au înscris pe tăbliţa de la poartă sau pe uşa de la apartament. Alte numere cu ghinion sunt: 34, 86, 22 şi 92.
La polul opus, norocul le-a surâs şi le va mai surâde locatarilor de la numerele 76, 81, 47, 75, 89 şi 90.
Studiul britanicilor merge mai departe decât a împărţi pur şi simplu norocul şi ghinionul în funcţie de numere. Locatarii de la numerele 84, 34, 33, 88, 94, 62, 53, 55, 82 şi 23 sunt sfătuiţi să îşi sporească dispozitivele de securitate acasă, dat fiind că acestea sunt cele asupra cărora s-au produs cele mai multe furturi din locuinţe.