Norvegia, în stare de alertă. Un atac terorist, iminent

24 iulie 2014 14:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Norvegia a anunţat joi că a luat măsuri de securitate excepţionale după ce a primit informaţii în legătură cu un posibil "atac terorist" iminent pe teritoriul său, plănuit de militanţi care au luptat în Siria, relatează AFP.

Serviciul de informaţii interne (PST) "a primit recent date potrivit cărora un grup extremist din Siria ar intenţiona să comită un act terorist în Norvegia", a declarat şeful PST, Benedicte Bjoernland.

"Avem, de asemenea, informaţii care arată că un eventual atac terorist împotriva Norvegiei este planificat să aibă loc în curând, presupunem că în câteva zile", a adăugat Bjoernland.

Ameninţarea este "nespecifică" dar considerată "credibilă", a precizat ea: nici eventuala ţintă, nici identitatea presupuşilor autori ai atacului, nici locul unde se află ei nu sunt cunoscute.

Autorităţile au anunţat o sporire a măsurilor de secuitate cu o prezenţă crescută a poliţiştilor înarmaţi în gări şi aeroporturi, chemarea funcţionarilor din vacanţă şi alertarea transporturilor aeriene.

"Există o ameninţare concretă împotriva Norvegiei şi sunt puse în aplicare măsuri pentru a face faţă acestei ameninţări", a declarat ministrul Justiţiei, Anders Anundsen, cerând populaţiei să fie vigilentă, fără a aluneca în stigmatizare.

În raportul său de evaluare anuală prezentat la începutul anului, PST a apreciat că nivelul ameninţării împotriva Norvegiei a crescut din cauza conflictului din Siria.

Potrivit serviciilor de informaţii, între 40 şi 50 de indivizi care au legătură cu Norvegia au luptat sau luptă în Siria.

Realitatea unei astfel de ameninţări a fost ilustrată din nou în mai, cu atacul de la muzeul evreiesc din Bruxelles, care s-a soldat cu patru morţi. Presupusul său autor, cetăţeanul franco-algerian Mehdi Nemmouche, petrecuse peste un an în Siria, unde s-ar fi alăturat unor grupări extremiste radicale şi violente.

Potrivit lui Cato Hemmingby, cercetător la şcoala norvegiană de poliţie, iniţiativa rară a autorităţilor norvegiene de a face publică ameninţarea urmăreşte să descurajeze autorii unor eventuale atacuri, făcându-i să înţeleagă că executarea lor este mai dificilă, şi creşte gradul de vigilenţă în rândul populaţiei.

Mai multe