Nouă morţi într-un atentat comis la Kabul, în timpul vizitei şefului Pentagonului
9 martie 2013 9:50
Actualitate
Ultima actualizare:
Un atentat sinucigaş a avut loc sâmbătă la Kabul, unde se află în vizită secretarul american al Apărării, Chuck Hagel.
"Atentatul nu l-a vizat direct pe şeful Pentagonului, dar vrem să transmitem mesajul că încă suntem capabili să atacăm Kabulul, chiar şi când este prezent un oficial american de rang înalt", a declarat Zabiullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al insurgenţilor talibani asociaţi cu reţeaua teroristă Al-Qaida.
Atentatul a fost urmat de schimburi de focuri, în apropiere de gardul sudic al sediului Ministerului afgan al Apărării, a declarat un purtător de cuvânt al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate.
Nouă civili au fost ucişi în atac, iar alţi 13 au fost răniţi, anunţă Mediafax.