Nouă suceveni, arestaţi pentru falsificarea unor bancnote ucrainiene

28 ianuarie 2010 17:58   Actualitate
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Suceava, au arestat nouă infractori care au falsificat bancnote ucrainiene. Aceştia mai sunt acuzaţi şi de înşelăciune şi furt calificat.

După ce au fost prinşi, s-a stabilit că membrii grupării au falsificat şi pus în circulaţie în perioada septembrie 2009 – ianuarie 2010, peste 100 de bancnote ucrainiene (grivne).

Aceştia şi-au achiziţionat în scopul falsificării bancnotelor diverse materiale şi aparate, respectiv calculatoare, laptop-uri, o imprimantă color, programe de calculator, hârtie şi specimene de bancnote.

Printre activităţile infracţionale documentate s-a reuşit şi probarea mai multor infracţiuni de furt calificat. Pe timpul nopţii, aceştia urmăreau persoanelor care introduceau ilegal ţigarete din Republica Ucraina până la locul de depozitare, după care pătrundeau ilegal în aceste locuri sustrăgând  bunurile găsite pe care ulterior le valorificau.

Infractorii mizau pe faptul că persoanele păgubite nu depuneau reclamaţii ţinând cont de faptul că ţigaretele erau introduse ilegal în ţară.

Mai multe