Noul prezentator de la «Poveştiri»: «Nu pot să dorm de emoţii»

3 aprilie 2011 9:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Jurnalist serios şi perfecţionist de fel, Dan se luptă de câteva zile cu emoţiile şi stresul.

Când se întâmplă un mare eveniment în viaţa mea nu dorm noaptea. Evident, înainte de prima emisie la "Povestiri Adevarate” care va fi luni pe 4 aprilie, am adunat câteva nopţi nedormite. Şi când reuşeam să totuşi să aţipesc am tot visat fie că am avut un accident şi nu am ajuns la timp, fie că de emoţie nu am putut spune nimic, fie că mă întreabă Ioana: "Dar tu cine eşti?. Mă trezeam speriat şi apoi mă bucuram că e doar un vis. Mă rog, un cosmar", spune amuzat Dan.

Pe lângă emoţiile dinaintea debutului, Dan Cruceru este pregătit să facă faţă şi directului. "Fiecare dintre noi îşi doreşte să-şi împlinească visele. Ce faci, însă, atunci când chiar se împlinesc? Eu transpir. Mai exact îmi transpiră mâinile. Asta pentru că, evident, emoţiile sunt foarte mari. Cum cei de la ACASĂ au avut, însă, încredere în mine să mă numească în acest post, sunt convins că totul va ieşi perfect. Voi face faţă provocării şi voi face o echipă perfectă alături de Ioana. Şi o să am lângă mine un pachet de servetele”, mărturiseşte co-prezentatorul "Povestirilor adevarate”.

Mai multe