"Nu credeam că mai pot desena". Confesiunea caricaturistului Charlie Hebdo care a realizat noua copertă

13 ianuarie 2015 19:55   Actualitate
Ultima actualizare:

Membrii supravieţuitori ai echipei Charlie Hebdo au ţinut o conferinţă de presă marţi pentru a vorbi despre masacru de săptămâna trecută şi despre noul număr al revisei de satiră.

În urmă cu o săptămână, pe 7 ianuarie, 10 jurnalişti ai publicaţiei franceze şi doi poliţişti au fost ucişi de Said şi Cherif Kouachi în redacţia Charlie Hebdo. Revista nu a oprit activitatea redacţională, iar marţi, 13 ianuari, a scos un nou număr, pe coperat căruia apare profetul Mohamed. 

Caricaturistul Renald Luzier, cunoscut drept Luz, a fost cel care a realizat desenul, a povestit cum a decurs procesul. 

"Nu am crezut că voi mai desena vreodată. Am crezut că desenul ne va proteja de prostia din lume. Şi teroriştii au fost copiii la un moment dat, şi ei au desenat ca noi. La un moment dat, cred că şi-au pierdut simţul umorului", a declarat Luz, conform gawker.com.

Vorbind despre coperta noului număr, Luz a explicat că:  "Am desenat şi am plâns şi aşa a ieşit această nenorocită de copertă. Nu mă tem când vine vorbă de temă, am încredere că oamenii sunt deştepţi. Cei care au comis acest atac nu au simţul umorului". 

După ce le-a mulţumit lui Arnold Schwarzenegger şi lui George Clooney pentru că s-au abonat la revistă, redactorul-şef Gerard Briard a vorbit despre viitorul publicaţiei. 

"Nu ştim cum va arăta încă. Va exista un ziar, nu se va întrerupe activitatea. În două săptămâni, la chişcuri va fi un nou număr al revistei. Vom vedea ce va conţine. Deocamdată nu vă putem spune mai multe pentru că noi nu ştim mai multe", a spus Briard. 

Primul număr de la atacul care a ucis 12 oameni

Redacţia săptămânalul francez Charlie Hebdo a fost ţinta unui atac terorist pe data de 7 ianuarie. Doi jidadişti au intrat înarmaţi în sediul revistei şi au ucis 12 oameni, cei mai mulţi caricaturişti de renume ai publicaţiei. Alte 11 persoane au fost rănite.

Pe coperta numărului actual al revistei apare profetul Mohamed, care ţine în mână mesajul "Je suis Charlie". Deasupra sa apare comentariul: "Totul este iertat". Revista se va distribui în trei milioane de exemplare şi va fi editată în 16 limbi. Banii obţinuţi din vânzarea primului milion de exemplare, din cele trei care vor fi distribuite, vor merge la revista Charlie Hebdo. Preţul publicaţiei va fi trei euro (13 lei).

Publicarea într-un număr atât de mare de exemplare este un adevărat record pentru celebra publicaţie franceză, în condiţiile în care Charlie Hebdo avea până acum un tiraj de 60.000 de bucăţi.

Mai multe