Nu divorţa, ia-ţi o vacanţă în India
Un operator turistic indian le propune cuplurilor al căror mariaj trece printr-o criză să renunţe la consultarea avocaţilor şi să plece, mai degrabă, într-o mică vacanţă. Oferta presupune şi prezenţa unui consilier marital, care să supravegheze împăcarea.
Agenţia de turism KV Tours and Travels, cu sediul în oraşul Mumbai, şi-a lansat oferta "divorţ şi turism" în urmă cu o lună, iar de atunci nu mai puţin de 12 cupluri s-au prezentat la sediul firmei pentru informaţii suplimentare.
Agenţia propune diverse formule, care merg de la o săptămână petrecută într-o staţiune montană, la tariful de 720 de dolari, şi până la vacanţe în străinătate, la un tarif mai mare.
"Încercăm să îi trimitem în locuri unde nu au mai fost niciodată, în care nu există prea multă lume sau în care nu au rude", a explicat Vijesh Thakker, directorul agenţiei de turism.
Consilierul marital care însoţeşte cuplurile, plătit direct de agenţia organizatoare (pentru a evita încă un motiv de ceartă pentru soţi), are ca misiune principală să încurajeze cuplul să învingă neînţelegerile şi să încerce să clădească un nou început al relaţiei.
Căsătoria, instituţie de bază în societate
India, ţară în care căsătoria încă este considerată unul dintre fundamentele societăţii, cunoaşte una dintre cele mai mici rate ale divorţurilor din lume. Doar 10% dintre căsătoriile din India se încheie printr-un divorţ, spre deosebire de Statele Unite, unde acest procentaj ajunge la 50%.
Însă rata divorţurilor a crescut în ultimii ani si în India, în special în marile oraşe, relatează Mediafax.
Expertii consideră că femeile din orase au acces la o mai bună educaţie si cele mai multe dintre ele au un loc de muncă, fapt care le schimbă aspiraţiile si le oferă independenţă financiară. Numărul căsătoriilor din dragoste, în opoziţie cu tradiţia mariajelor aranjate de familie, a crescut tot mai mult.(N.R.)