«Nu mai ştiam ce să fac cu banii!»

23 februarie 2010 19:49   Actualitate
Ultima actualizare:

Mircea Rednic duce dorul timpurilor de dinainte de Revoluţie. Fără să fie un nostalgic al regimului comunist, care i-a blocat transferul în Germania, la Köln, "Puriul" spune că nu a avut niciodată probleme cu banii pe când juca în România.

"Jucătorii de acum sunt nişte răsfăţaţi. Noi proveneam din familii modeste, ştiam că fotbalul ne poate "salva", dar nu era vorba doar de bani. Eram şi patrioţi. Ne păsa de club şi de ţară. Dar să nu se înţeleagă că nu am fi avut bani. Aveam de nu ştiam ce să fac cu ei. Se câştiga bine atunci. Degeaba se plânge unul sau altul, dacă îţi vedeai de treabă pe timpul comuniştilor, aveai şi bani. Puteam să-mi permit o Dacie şi un video-player o dată la câteva luni. Aparatul puteai să-l vinzi cu 6.000 de lei şi o duceai bine", spune Rednic.

Fostul fotbalist al lui Dinamo crede că echipa din 1984, care a jucat cu Liverpool în semifinalele Cupei Campionilor în 1984, a fost cea mai puternică din istoria clubului.

"Şi Mircea Lucescu a antrenat un grup puternic, dar Dumitru Nicolae Nicuşor a avut pe mână cea mai bună generaţie", afirmă tehnicianul, care are şi acum grad în Ministerul de Interne, fiind maior în rezervă.

Rednic nu se consideră un mare fotbalist. "Eu am fost un fundaş decent, care nu ieşea din vorba antrenorului. Nu am fost niciodată un super-talent. Şi, totuşi, am avut performanţe şi am lăsat o impresie bună peste tot. Cei din Belgia şi acum mă apreciază, am dublă cetăţenie, pe viitor aş putea antrena la Standard, am şi o casă acolo, dar chiar naţionala Belgiei, nu se ştie niciodată...", spune "Puriul".

S-a înţeles cu Omonia?

Rednic a discutat în ultimul timp cu o echipă din Cipru, pe la care au mai trecut doi români, Ioan Andone şi Claudiu Niculescu. Este vorba despre Omonia Nicosia, unde "Puriul" ar trebui să ajungă săptămâna viitoare.

Tehnicianul român va bate palma pentru un acord pe şase luni, iar dacă îşi va îndeplini obiectivul, câştigarea campionatului, îşi poate prelungi înţelegerea.

Mai multe