Nu rata premiera controversatului film "Antichrist", în regia lui Lars von Trier
"Decalarea faţă de momentul lansării anunţat iniţial, respectiv sfârşitul lui noiembrie 2009, este cauzată de aglomerarea agendei de premiere din toamna acestui an", a precizat reprezentantul Transilvania Film, Raluca Papanicoglu.
Pelicula regizată de Lars von Trier, cu un buget de 11 milioane de dolari, a participat la competiţia oficială de la Cannes, unde actriţa principală, Charlotte Gainsbourg a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună interpretare feminină.
Filmul a stârnit atât reacţii pozitive, mai ales în rândul criticilor danezi, cât şi recenzii negative din partea altor critici şi a presei de specialitate pentru "scenele de sexualitate şi violenţă extremă prezentate într-un show horror".
Personajele principale din "Antichrist", interpretate de Willem Dafoe şi Charlotte Gainsbourg, formează un cuplu care se mută într-o cabană izolată, pentru a jeli moartea copilului lor, dar propriile minţi proiectează un iad cu imagini înspăimântătoare.
Regizor provocator, von Trier jonglează între extreme, mixând esteticul cu moralul şi reuşind să mobilizeze spectatorii cu o forţa vizuală şi dramatismul imaginilor, comenta La Tercera în luna aprilie, după apariţia trailerului.
"Provocarea este o manieră de a-i face pe oameni să gândească. Le lasă posibilitatea de a avea propria interpretare", mărturisea regizorul, într-un documentar despre propria carieră.
În vârstă de 53 de ani, danezul Lars von Trier este, pe cât nonconformist, pe atât de apreciat din rândul regizorilor contemporani. Cele mai cunoscute pelicule ale sale sunt "Breaking the Waves", "Dancer in the Dark" şi "Dogville".