«Nu se poate reface craniul Elodiei»
Ancheta în cazul dispariţiei misterioase a avocatei Elodia Ghinescu, în urmă cu trei ani, a intrat, din nou, în impas. Dacă găsirea unui craniu, în vară, le-a dat speranţe celor care se ocupă de dosar, specialiştii criminalişti le-au spulberat visul de a rezolva în viitorul apropiat una dintre cele mai mediatizate dispariţii.
Poliţistul Cristian Cioacă, principalul suspect în cazul dispariţiei soţiei lui, avocatul Elodia Ghinescu, poate răsufla uşurat, pentru moment.
Procurorul Marius Iacob, care se ocupă de dosarul dispariţiei, încă de acum trei ani, a anunţat de curând găsirea unui craniu, undeva pe malul râului Olt, care ar putea face lumină în misterioasa dispariţie.
Criminaliştii pe masa cărora a ajuns osemintul au stabilit că este vorba de craniul unei femei în vârstă de aproximativ 40 de ani, are o vechime de peste doi ani, iar locul în care a fost găsit este la doar 40 de kilometri de localitatea din care a dispărut femeia.
Pentru a se stabili cu exactitate aceste date, dar şi identitatea victimei, craniul a fost trimis spre expertiză la Laboratorul de Medicină Legală din Cluj.
De aici, a ajuns pe masa doctorului Horaţiu Dinu Drăgănescu, coordonatorul sistemului naţional de date genetice judiciare, singurul specializat în reconstrucţie facială.
"Din păcate, am trimis înapoi la IGP craniul «Elodiei». Nu se poate realiza reconstrucţia facială întrucât lipseşte mandibula, foarte importantă pentru un astfel de procedeu", ne-a spus doctorul Drăgănescu.
«Craniul aparţine unei persoane de sex feminin»
„Craniul se afla într-o avansată stare de descompunere, era total decalotat, pielea şi carnea fiind deja putrezite. Am comparat datele primite de la Braşov cu noi expertize pentru a stabili vârsta probabilă a victimei. Craniul aparţine unei persoane de sex feminim, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani. Urmează ca după efectuarea unei constatări biocriminalistice să stabilim identitatea şi să vedem dacă aparţine Elodiei Ghinescu", a declarat procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Marius Iacob.