Nu se uită la meciuri pe ecranele lui Oprescu

20 iunie 2010 20:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Bucureştenii nu s-au înghesuit să vadă meciurile de la Campionatul Mondial din Africa de Sud pe ecranele-gigant amplasate de Primăria Capitalei.

Cele două terase amenajate de autorităţi vor fi deschise până pe 11 iulie. Ieri, chiar în ziua inaugurării, amatorii au lipsit din Parcul Tineretului, acolo unde există un astfel de ecran-gigant amenajat de primarul Sorin Oprescu.

Tinerii nu au văzut meciurile la tv, însă au preferat să încingă o “miuţă” virtuală

Nici în cea de-a doua locaţie, de pe strada Şelari din Centrul Istoric al Capitalei, lumea nu a fost dornică să privească gratis Campionatul Mondial.

"De vină este şi vremea de afară. Unde mai pui că România nici nu este prezentă", a încercat o explicaţie un barman din zonă.

Eşecul acţiunii edilului şef a fost atenuat de tinerii care s-au distrat jucând, pe console, fotbal virtual.

Mai multe