«Nu te voi uita niciodată»

28 februarie 2010 20:20   Actualitate
Ultima actualizare:

O mare de oameni l-au condus pe ultimul drum pe subofiţerul de la Poliţia Autostrăzi, Emil Bran, în vârstă de 29 de ani, din Piteşti, care s-a împuşcat în cap, joi seară, după ce Ionela Trandafir l-a părăsit .

   Citeşte şi:      Poliţistul sinucigaş s-a împuşcat pentru iubită      Un poliţist din Piteşti a fost găsit împuşcat în cap      A încercat să se sinucidă, din dragoste, de 3 ori în 72 de ore      «S-a aruncat de la 8 sub ochii mei»      La 21 de ani, şi-a luat zilele din cauza unei decepţii în dragoste

Cea care l-a iubit timp de 12 ani, Ionela Trandafir (26 de ani) nu a venit la înmormântare, în schimb, a trimis prin cineva apropiat, o coroană de orhidee pe care era scris: „Nu te voi uita niciodată".

Poliţistul Emil Bran s-a sinucis la două zile după ce tânăra l-a părăsit. Cei doi se certau tot mai des, dar din nimicuri.

La sfârşitul lunii ianuarie, Ionela chiar a încercat să se sinucidă, înghiţind un pumn de pastile. Sătulă de atâta tensiune, fata a pus capăt relaţiei, iar Emil nu a suportat gândul că fata l-a părăsit şi şi-a tras un glonţ în cap, cu pistolul din dotare.

Colegii poliţistului, prezenţi la funerarii spuneau că nimic nu justifică lipsa Ionelei de la înmormântarea omului lângă care a trăit mai bine de un deceniu. „Sunt atâţia ani care i-au legat. Trebuia să-i aprindă o lumânare şi să îl vadă pentru ultima oară. El şi-a dat viaţa pentru ea", a spus unul dintre colegii subofiţerului sinucigaş.

Sicriul în care se odihneşte pentru totdeauna Emil Bran a fost purtat pe braţe de patru poliţişti, foarte buni prieteni ai acestuia.

Ca un ultim omagiu, cinci echipaje ale poliţiei au însoţit convoiul funerar până la cimitirul Gheorghe de lângă Stadionul Trivale.

Mai multe