O femeie a născut în toaleta Spitalului Judeţean din Braşov

8 octombrie 2009 17:42   Actualitate
Ultima actualizare:

Pacienta, care provine din mediul rural, a fost trimisă de medicii de la Maternitatea Braşov  la Spitalul Judeţean, fiindcă se simţea foarte rău şi suferea de o infecţie renală gravă. „Pacienta, care era însărcinată în 28 de săptămâni a fost trimisă la noi în cursul zilei de ieri, pentru un consult intern. A rămas internată până azi şi când s-a dus la toaletă a născut prematur. Am chemat ginecologul din spital, iar apoi mama şi copilul au fost trimişi cu o ambulanţă la Maternitate“, a precizat dr. Gabriela Drăghici, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Braşov.

Din păcate, starea de sănătate a celor doi este precară, iar medicii sunt rezervaţi. „Mama se află internată în secţia de Terapie Intensivă, se simte rău, însă este într-o stare staţionară şi răspunde la stimuli. Copilul s-a născut prematur, are o greutate de 1 kg şi 300 g, dar ca orice prematur nici el nu se află într-o stare de sănătate bună. Este la incubator, la Terapie Neonatală şi este monitorizat. În acest moment nu ne putem pronunţa cu privire la evoluţia pe care o vor avea cei doi“, a spus dr. Gheorghe Preda, purtător de cuvânt al Maternităţii Braşov. 

Mai multe