O femeie s-a sinucis din cauza diagnosticului de cancer
Tragicul eveniment a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30, când unul dintre vecinii femeii a văzut-o întinsă pe spate pe cimentul din faţa blocului.
„Sigur s-a urcat pe bloc pentru că are smoală pe mâini. Stătea cu fiul ei, dar cred că s-a omorât pentru că nu a mai suportat boala. Soţul ei a murit acum trei ani, tot de cancer. Cred că nu se putea obişnui cu ideea că are cancer şi şi-a dat drumul de pe acoperiş."
"Eluţa, cum îi ziceam noi, stătea la etajul unu. Cică ar fi lăsat şi un bilet pentru copilul ei”, povesteşte îngrozită Anca Mateiaş, una dintre vecine. „Era foarte cumsecade. I-a murit soţul acum trei ani, iar ea a avut cancer la sân. N-a suportat boala. Ea a lucra şi la spital, ca laborant”, povesteşte Maria Popescu, o altă vecină. Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că femeia de 53 de ani s-a aruncat de pe bloc din cauza problemelor de sănătate”, precizează Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs acest eveniment.