O nouă teorie despre originea Universului: A fost precedat Big Bang-ul de un alt Univers?
De altfel, teoria Big Bangului exclude orice urmă de existenţă înainte de explozie şi spune că totul a început într-o descărcare energetică imensă, scrie Adevărul.
Unul dintre cei mai cunoscuţi fizicieni însă, Roger Penrose de la Universitatea Oxford,a publicat o lucrare în care susţine că datele oferite de nava spaţială ce măsoară diferenţele de temperatură ale radiaţiilor remanente ale Big Bangului (Wilkinson Microwave Anisotropy Probe - WMAP), indică faptul că, de fapt, Universul nu s-a produs în urma Big Bangului. Teoria lui Penrose este aceea că Universul ar fi luat naştere printr-o serie ciclică de Big Bang-uri, conform analizei radiaţiei cosmice formate la 300.000 de ani după Big Bang.
În această radiaţie, Penrose susţine că a descoperit cercuri concentrice care au o raza de temperatură diferită, ceea ce înseamnă că aceste cercuri sunt "ferestre" către universurile trecute, rupturi lăsate în urmă de efectele gravitaţionale imense ale găurilor negre din universul anterior, informează Universe Today.
Concret, ceea ce susţine fizicianul, este că Universul în care trăim acum nu este nici primul, nici ultimul, şi că înainte de acest Big Bang exista o anumită ordine. Fiecare Big Bang marchează începutul unui "eon", adică a unei perioade de timp geologic egală cu un miliard de ani şi Universul nostru este doar unul dintre multe altele, într-un Univers ciclic, începând un univers nou în locul celui dinainte.
Perose indică faptul că Universul s-a născut într-o formă foarte joasă de entropie, ceea ce înseamnă că exista iniţial un înalt grad de ordine, stare la care se întoarce pe măsură ce se apropie zilele sale finale de extindere.
Găurile negre, prin caracteristica lor de a absoarbe tot ceea ce întâlnesc în cale, lucrează la eliminarea entropiei din universul nostru. Şi, cum universul se apropie de sfârşitul expansiunii sale, găurile negre se evaporă, aducând lucrurile într-o stare de ordine, mai susţine Penrose. În imposibilitatea de a se mai extinde, Universul este gata pentru a declanşa următorul Big Bang.