O pensionară îşi vinde pozele nud pentru plata facturilor
Marianne L., o bunică în vârstă de 75 de ani, din Germania a fost jefuită de toate bunurile mai importante agonisite de-a lungul vieţii, iar acum nu mai poate trăi doar cu puţinii bani din pensie.
Bătrâna locuieşte într-un mic apartament din partea vestică a Berlinului, fără a avea în casă o canapea sau măcar un scaun, toate lucrurile fiindu-i furate când s-a mutat în noua locuinţă.
"M-au jefuit. Parfumuri scumpe, discuri rare... chiar şi singura fotografie cu mama mea. Toate au dispărut", povesteşte cu amărăciune Marianne.
După achitarea chiriei şi a facturilor pentru utilităţi, îi mai rămân doar 146 de euro pentru întreaga lună, sau 4,9 euro (21 de lei) pe zi.
Bătrână, săracă şi singură, femeia nu a mai avut de ales aşa că a scos la vânzare ultima "comoară" rămasă. Mai multe fotografii cu Marianne dezbrăcată, făcute pe când ea avea 20 de ani.
"Fotografiile au fost făcute în 1954 de către soţul meu. Am auzit că bărbaţii plătesc bine pentru asemenea imagini, iar eu am nevoie disperată de bani", se explică Marianne.
Cu banii pe care îi va obţine, pensionara îşi va putea cumpăra un fotoliu sau poate chiar o canapea. Însă, până atunci, Marianne glumeşte că în ciuda vârstei "Când voi ieşi din casă, toţi bărbaţii vor întoarce capul după mine".