O româncă nevinovată a petrecut aproape trei ani în detenţie, în Italia
Potrivit direttanews.it, românca Vasilica Adriana I., în vârstă de 41 de ani, a fost condamnată la 14 ani de detenţie pentru omorârea Paolei Iori, în vârstă de 81 de ani, în ianuarie 2008.
Menajera româncă, originară din judeţul Botoşani, era acuzată că a provocat căderea bătrânei în casa căreia lucra şi că ar fi apăsat pe toracele acesteia pentru a o sufoca. Însă Curtea de Apel, după analizarea mai atentă a concluziilor legiştilor, a stabilit că bătrâna murise din cauza unui stop cardiac, astfel că nu este vorba de o crimă. Instanţa a stabilit achitarea şi eliberarea româncei, care, potrivit Il Messaggero, a stat în închisoare timp de doi ani şi opt luni deşi era nevinovată.
Pe 7 ianuarie 2008, carabinierii au fost sesizaţi că o bătrână găsită moartă prezenta urme de violenţă. În casa bătrânei, carabinierii au văzut-o pe menajera româncă, care li s-a părut agitată şi în stare de ebrietate, având şi urme de sânge. Potrivit anchetatorilor, fiul bătrânei primise un telefon de la menajeră prin care a fost anunţat în legătură cu decesul acesteia.
Ca primă reacţie, fiul bătrânei a sunat la serviciul de urgenţă. Cu câteva zile înainte de deces, bătrâna îi povestise fiului că avusese o discuţie mai aprinsă cu menajera, care îi adresase injurii. Judecătorii au considerat că o discuţie similară ar fi degenerat în violenţe, conducând la moartea bătrânei. Pe baza acestor ipoteze, românca fusese condamnată la 14 ani de detenţie.
Însă, Curtea de Apel, pe baza expertizei realizată de profesorul Giulio Sacchetti, medic legist la Universitatea Tor Vergata din Roma, a stabilit că bătrâna murise de un infarct care avusese loc înainte cu câteva ore de găsirea corpului neînsufleţit. Potrivit expertului, multe din leziunile de pe corp nu aveau legătură cu decesul, fiind cauzate prin căderea din cauza infarctului. În plus, leziunile din zona toracelui fuseseră făcute de echipajul ambulanţei în timpul manevrelor de resuscitare.