O şoferiţă a agresat un biciclist, apoi s-a plâns la poliţie că a fost atacată de acesta - VIDEO

14 mai 2012 7:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Poliţia din comitatul britanic Gloucestershire a publicat un clip care arată cu o femeie agresează un biciclist, solicitând sprijinul cetăţenilor pentru identificarea celor care apar în înregistrare.

Se pare că incidentul a avut loc în luna ianuarie, pe un drum de ţară din Anglia. O şoferiţă a sunat la poliţie pentru a anunţa că a fost agresată de un biciclist care încurca traficul. Poliţiştii au anchetat plângerea, însă nu au reuşit să identifice nici biciclistul, nici femeia, care a oferit date de contact incorecte.

În timpul anchetei, poliţiştii au obţinut un filmuleţ, care se bănuieşte a fi înregistrarea incidentului. Numai că imaginile nu arătau o şoferiţă agresată de un biciclist. Femeia din imagini a coborât din maşină şi aleargă după biciclist, iar după ce îl prinde din urmă încearcă să-l lovească.

Bărbatul nu face nimic altceva decât să se apere.

În prezent, Poliţia încearcă să stabilească identitatea persoanelor implicate în altercaţie.

Mai multe