O suedeză refuză de patru ani să-şi înmormânteze mama

22 februarie 2012 20:22   Actualitate
Ultima actualizare:

Suedeza crede că este vorba de un caz de malpraxis, astfel că se luptă cu toată lumea: cu medicii spitalului, cu autorităţile, ba chiar şi cu preoţii. În tot acest timp, răposata a rămas în frigiderele crematoriului din localitatea Sundsvall, relatează site-ul The Local. "Ea luptă pentru convingerea sa, dar în acelaşi timp mama ei merită să-şi găsească odihna veşnică", afirmă preotul paroh.

Fiica bătrânei afirmă că nimeni nu a aplicat procedurile de resuscitare atunci când mama ei a făcut stop cardiac. În plus, medicaţia primită în ultimele zile ar fi grăbit moartea femeii, mai pretinde aceasta. Acum, ea solicită o nouă autopsie a trupului neînsufleţit, considerând că astfel ar ieşi la lumină adevărata cauză a decesului.

Preotul Tor Frylmark a încercat să o convingă să accepte să-şi îngroape mama, însă în zadar. Autorităţile au decis să organizeze înhumarea bătrânei, însă fiica acesteia a făcut apel la hotărârea consiliului local. Mai mult, ea ar fi prezentat cazul în faţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului. Ce-i drept, dacă şi acest ultim demers va eşua, ea va fi obligată să îşi conducă mama pe ultimul drum, la patru ani de când aceasta a încetat din viaţă.

Mai multe