Oana Andoni: «N-am avut accent de moldoveancă»

20 iunie 2010 5:56   Actualitate
Ultima actualizare:

Avea 19 ani, multe emoţii şi a reuşit să nu facă nicio bâlbă. Patru ani mai târziu a participat la un casting pentru postul de prezentator-redactor la ProTV Iaşi.

Din 800 de candidaţi, Oana a fost câştigătoare, împreună cu Cristian Leonte, care astăzi face şi el parte din echipa ştirilor Pro TV Bucureşti. Vestea că se va alătura echipei de ştiri din Bucureşti a venit în 2004, chiar de ziua Oanei.

Cum arată programul tău într-o zi? Care e primul lucru pe care îl faci când te trezeşti?

Mai întâi îmi beau cafeaua, în timp ce citesc ziarele. Mă uit pe agenţiile de presă şi încerc să-mi fac un rezumat al ştirilor importante din ziua respectivă. Pe la prânz, când ajung la redacţie, am deja structurat filmul evenimentelor. Apoi verific sumarul şi discutăm subiectele, mă sfătuiesc cu editorii. Îmi spun părerea, uneori chiar intervin în text, aşa cum cred de cuviinţă, potrivit stilului meu. Pe la ora 17.00 merg la machiaj, după care citesc şi ştirile nou-apărute. Şi mă pregătesc pentru studio.

Dacă ar fi să descrii ritmul unei zile de muncă, ce-ai spune?

Îmi aduc aminte de perioada când lucram la Pro TV Iaşi şi programul începea la 5.30 dimineaţa - dacă aveam live la ştirile matinale - şi se termina după jurnalul de noapte. Erau zile când, după ce intram pentru directul de la ora 19.00, la ora 22.30 aveam un nou jurnal local. Însă bucuria şi satisfacţia muncii erau atât de mari, încât uitam de foame, de oboseală. Toată echipa avea un entuziasm şi o forţă care ne ajutau să trecem orice obstacol, simţeam că puteam muta munţii din loc. Eram o mână de oameni tineri, dornici de a fi cei mai buni.

Şi în redacţia de ştiri Pro TV Bucureşti?

Ritmul este altul, mai alert, cu mai multe priorităţi şi secunde care curg parcă mai repede. Este frumos, mai ales când faci ceea ce îţi place şi când munca de echipă este un element motivant. Nu simţi că trebuie să te schimbi tu, ci performanţa te schimbă fără voie, natural, normal.

Când ai venit în Capitală, ţi-a fost teamă de eticheta de „provincială"?

Nu, n-am suferit niciodată de acest „complex", în nicio împrejurare, cu atât mai puţin în redacţia noastră, unde cei mai mulţi colegi sunt veniţi de la staţiile locale. Şi n-am avut accent de moldoveancă.

Citeşte întregul interviu în Adevărul.

Mai multe