Oana Ioniţă şi soţul ei, amintiri de la nuntă: «Două luni ne-am antrenat pentru vals»
A trecut o săptămână de la nunta Oanei Ioniţă, iar fosta "bebeluşă" şi-a amintit la "Poveştiri adevărate" cum a fost petrecerea de nuntă din punctul de vedere al ei.
"A ieşit mai bine decât ne-am aşteptat. N-am fost nevoiţi să facem niciun credit", a spus Oana Ioniţă.
Ea a precizat că momentul special al serii a fost valsul cu soţul ei, Florin Budnaru, pentru care s-au antrenat vreme de două luni.
"În plus faţă de ceea ce am repetat au fost emoţiile, pe care le trăieşti numai atunci, când simţi că eşti înconjurată cu atâta dragoste", a explicat Oana Ioniţă.
Tenorul Florin Budnaru s-a descurcat foarte bine, deşi a mărturisit că i-a fost greu. "Eu am doua mâini stângi şi două picioare stângi", a glumit el.
Petrecerea s-a terminat la cinci dimineaţa, dar chiar şi aşa nu au mai avut timp să respecte toate obiceiurile impuse de tradiţie. "Am dansat, cei din jurul nostru au dansat, aşa că au uitat să ne mai spună ce trebuie să facem", a povestit Florin Budnaru. Prin urmare, au sărit peste partea cu jartiera.