Oana Turcu s-a trezit cu degetele de la picioare degerate. Iată cum a scăpat de necaz
"Cumplită iarnă! Am îngheţat bine deunăzi. Şi nu făceam nimic extraordinar. Încercam să ajung la birou şi după minute întregi în care am căutat un loc de parcare între munţi nefireşti de nămeţi şi l-am găsit tare departe, apoi am parcurs pe jos străzile năpădite de zăpadă ale centrului Capitalei. Ruşinos arată oraşul - chiar nimeni nu poate lua munţii de zăpadă?! Oricât i-ai ocoli, bălţile şi mocirla te fac praf la încălţări!", scrie Oana Turcu pe blogul personal.
Dar nu a fost singurul necaz peste care a dat: "Deşi afară încă nu era atât de frig, am ajuns cu picioarele îngheţate şi cu ghetele îmbibate de apă. Degetele erau deja degerate. Ca să nu se agraveze situaţia, am acţionat imediat". Vedeta şi-a masat picioarele cu o cremă-minune, oarecum amuzantă fiind priveliştea de la locul ei de muncă: "Ciudaţi erau, poate, pantofii puşi la uscat şi ciorapii de pe calorifer".
"Am continuat tratamentul seara, acasă - după o nouă tură de frig la picioare - cu două masaje excelente, făcute de soţul meu iubit, Cristi. Am hotărât să facem tratamentul, împreună, în fiecare seară, câtă vreme gerul şi zăpada ne vor da de furcă. Vă invit să faceţi la fel ca mine!"
"Iarna suntem obligate să umblăm cu încălţări care fac ca degetele să stea înghesuite în pantof, iar riscul de a avea bătături la degete, de a face monturi sau de a avea unghii crescute în carne este major. Piciorul nu poate «respire» ca vara, căci suntem obligaţi să-l închidem în încălţăminte grea", mai spune Oana Turcu.