Olanda calcă totul în picioare
Golul lui Sneijder, precedat de un henţ în careu al lui Van Persie, a adus un succes previzibil al Olandei.
Olandezii sunt cei mai inventivi suporteri atunci când vine vorba de „arsenalul" de susţinere, de parcă sunt într-un permanent concurs de originalitate şi culoare.
„Enclava" portocalie s-a dezvoltat ieri pe străzile şi pe plajele Durbanului, declanşând zecile de mii de blitzuri ale japonezilor.
Pe stadion la fel, pace şi prietenie, mai ales că meciul nu e chiar cel mai atractiv. În prima parte, gazonul e mai bătătorit în terenul Japoniei, însă morişca Olandei se învârte în gol.
După pauză, batavii au mărit ritmul. Iar în minutul 53, Van Persie a recepţionat o minge în careu cu mâna şi a aşezat balonul pentru şutul violent al lui Sneijder care i-a îndoit mâinile portarului nipon Kawashima şi s-a oprit în plasă.
A urmat o serie de ocazii ale Portocalei, cu Afellay şi Van Persie în rolul ratangiilor, însă Japonia a avut o şansă mare de egalare în prelungirile partidei, când Okazaki a tras puternic peste transversală din apropierea porţii.
S-a terminat 1-0, iar Olanda îşi continuă marşul, fiind cu un pas în optimile de finală şi bifând al 21-lea meci la rând fără înfrângere.
Pentru ea a marcat Wesley Sneijder!
Relaţia dintre fotbalist şi fotomodelul Yolanthe Cabau a împlinit recent un an
Wesley Sneijder (26 de ani) este eroul Olandei, după ce a marcat ieri singurul gol al partidei cu Japonia, rezultat ce califică practic „Portocala Mecanică" în optimile de finală ale competiţiei.
„Sneijder va fi starul turneului. Wesley a fost dintotdeauna un jucător mare, iar Florentino Perez, preşedintele lui Real Madrid, a făcut o greşeală lăsându-l să plece la Inter", a exclamat şi fostul mare internaţional olandez Ruud Gullit.
Puţini ştiu însă că forma bună pe care o traversează mijlocaşul se datorează şi relaţiei sale cu superba Yolanthe Cabau van Kasbergen, în vârstă de 25 de ani, actriţă şi fotomodel din „Ţara Lalelelor".
Sneijder a adus trei puncte de aur Olandei
Practic, relaţia dintre cei doi a început imediat după ce fotbalistul s-a transferat la Inter.
Wesley venea după un mariaj nereuşit cu Ramona Streekstra, în timp ce tânăra născută în Ibiza tocmai se despărţise de cântăreţul Jan Smit.
Povestea de dragoste dintre cei doi e demnă de un scenariu de telenovelă, iar rezultatele focului mistuitor dintre cei doi s-au văzut imediat şi pe gazon.
Cei doi s-au şi căsătorit, de altfel, la 7 aprilie, iar Yolanthe vrea să repete ceremonia la 17 iulie, la un castel din Italia.