Opozanţii ruşi, puşi la respect de autorităţi

12 octombrie 2009 22:49   Actualitate
Ultima actualizare:

Lolita Ţaria, lider al Frontului cetăţenesc unit, mişcarea fostului campion mondial la şah Garry Kasparov, şi circa 30 de opozanţi care se pregăteau să participe la o manifestaţie neautorizată în Piaţa Puşkin din centrul Moscovei au fost interpelaţi de forţele de ordine, a precizat agenţia Interfax.

Liderul mişcării de opoziţie 'Noi', Roman Dobrohotov, a fost el însuşi interpelat în staţia de metrou Puşkinskaia, în momentul când făcea declaraţii unor jurnalişti, potrivit aceleiaşi surse.

În jur de 100 de manifestanţi au răspuns la apelul unor organizaţii care denunţă fraude la alegerile locale - municipale, districtuale sau regionale - organizate duminică în mai multe regiuni din Rusia.

La Moscova, lista Rusia Unită condusă de foarte conservatorul primar al capitalei, Iuri Lujkov, a obţinut 66 la sută din sufragii, cu aproape 20 de puncte mai mult decât la precedentul scrutin din 2005 /47,25 la sută/, potrivit cifrelor Comisiei electorale centrale, aminteşte AFP.

Printre altele, în 75 de regiuni, Rusia Unită a obţinut aproape 80 la sută din locuri, în timp ce opozanţii liberali ai Iabloko şi Pravoe Delo niciunul, a indicat Leonid Ivlev, reprezentant al acestei Comisii.

Opoziţia şi observatori ai scrutinului au denunţat nereguli.

Mai multe