Ştefan Stan îşi îneacă în vin dorul de Mantea
Când nu mai este pe scenă sau la evenimente mondene, toate admiratoarele lui Ştefan Stan dispar. Solistul care a câştigat „Vocea României” e tot singur. Nu a reuşit să-şi refacă viaţa amoroasă, nici la două luni după despărţirea de Andreea Mantea. Fotoreporterii Click! l-au surprins pe artist marţi noapte, la piscina de lângă blocul unde locuieşte. S-a consolat la mai multe pahare cu vin şi o baie la miez de noapte
Noapte, linişte, vreme plăcută şi o sticlă cu vin roşu. Iată un cadru perfect pentru ca Ştefan Stan (36 de ani) să fie melancolic. Fotoreporterii Click! l-au găsit marţi seara pe solist la piscina din complexul Militari Residence, unde, în jurul orei 23.00, solistul s-a aşezat pe unul dintre şezlongurile goale şi s-a făcut comod. A comandat o cafea, o sticlă cu vin şi a fumat ţigară de la ţigară, meditând.
La ora 11 noaptea, Ştefan s-a aşezat abătut pe marginea piscinei cu o sticlă de vin lângă el
Cu tableta în braţe, timpul a trecut mai repede, dar „Vocea României" era cu gândul departe... Probabil la Andreea Mantea (26 de ani), fata pe care a iubit-o nebuneşte. Imaginile cu fosta sa iubită, care a petrecut o vacanţă de vis în Costa Rica, încercând să-l uite, l-au răscolit. „Vacanţa în care Andreea Mantea a petrecut aproape trei săptămâni trebuia să fie vacanţa lor. Ştefan speră şi acum că mai are o şansă de împăcare. Cel mai tare îl doare că Andreea crede despre el că e mereu înconjurat de femei şi că se distrează. De fapt, el se gândeşte mereu la ea", ne-a povestit un apropiat al solistului.
Când au mai venit câţiva prieteni, chelnerul a mai adus un vin roşu
După mai bine de o oră de meditaţie, Ştefan a fost întrerupt de nişte amici. Pentru câteva clipe, artistul a mai uitat de griji şi, provocat de prieteni, a făcut o baie în piscină. După ce s-au răcorit, cu toţii s-au înfofolit în prosoape şi au mai stat la taclale, la un pahar cu vin. Pentru că n-au bănuit nici o clipă că sunt văzuţi de fotoreporterii Click!, solistul şi prietenii lui au vorbit fără reţineri. În liniştea nopţii, numele Andreea Mantea a fost de câteva ori pomenit, aşa că nu mai e nici o îndoială că Ştefan Stan se gândeşte în continuare tot la fosta iubită. „Andreea se întoarce azi (ieri, n.r.) în ţară. Cred că Ştefan plănuieşte ceva", ne-a mai spus aceeaşi sursă.
Băutura a încins atmosfera,aşa că Ştefan s-a aruncat înpiscină să se răcorească
Relaţia dintre Andreea Mantea şi Ştefan Stan a fost, fără doar şi poate, una dintre cele mai comentate. Cei doi s-au cuplat anul trecut, în decembrie. Până la finele lunii iunie, când au pus capăt relaţiei, Andreea Mantea şi Ştefan Stan s-au despărţit de două ori. Primul declin al poveştii lor de amor a avut loc în luna februarie, când solistul a lăsat-o pe brunetă în spital şi a fugit la tatăl său grav bolnav. Într-un final s-au împăcat şi, după două luni, s-au şi logodit. Nu a avut timp să se bucure mult, căci Andreea a aflat în luna mai că este înşelată de muzician cu o admiratoare. L-a iertat pentru fapta lui şi au încercat să redevină un cuplu. La finele lunii iunie, s-au separat, pentru că relaţia lor se răcise. „Eram ca apa caldă şi apa rece", le explica Ştefan apropiaţilor, potrivit unei surse Click!
Andreea, vacanță de trei săptămâni în Costa Rica
Andreea Mantea a fost plecată într-o vacanță de trei săptămâni în Costa Rica. Bruneta și-a vizitat o prietenă, care a plimbat-o peste tot și care i-a fost ghid, arătându-i toate frumusețile acestui loc exotic. Vedeta de la Kanal D s-a bucurat de razele soarelui la mii de kilometri distanță de ţară şi a făcut baie în Marea Caraibelor şi în Oceanul Pacific.
"Fiecare zi a fost una specială! Am văzut locuri superbe, am trăit experienţe unice, am întâlnit oameni care adoră viaţa, dar cel mai important, mi-am regăsit liniştea sufletească şi mi-am încărcat bateriile pentru un nou an de muncă!", a scris Andreea pe contul ei de Facebook.