Alexandru Ciucu și Alina Sorescu, vacanță romantică în mijlocul Mediteranei!

15 august 2013 8:43   Actualitate
Ultima actualizare:

Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au petrecut două săptămâni de vis în sudul Italiei, Malta și Corsica, relaxându-se într-o vacanță pe care o așteptau de mult timp. Cei doi soți s-au bucurat de cele mai frumoase piesaje mediteraneene, s-au plimbat cu mașina electrică, cu feribotul, cu iahtul și au ajuns în locuri care i-au încărcat cu energie pozitivă.

Am aterizat la Roma, după care am ajuns la Napoli, locul perfect de unde să pleci în explorarea Coastei Amalfitane și a insulei Capri.

Aici mie mi-a plăcut cel mai mult! Priveliști incredibile, boemul stil italian, flori, muzică frumoasă peste tot. Apoi, îmbarcați pe feribot, am ajuns în Sicilia, unde am fost plăcut impresionați de Taormina.

Fiind aproape, am vrut să îi arăt lui Alexandru Malta, unde eu tocmai fusesem în iunie. A văzut și el Grota Albastră, ne-am plimbat pe străduțele capitalei Valletta, unde la fiecare pas mai descoperi câte ceva despre celebrii cavaleri ioaniți”, povestește Alina.

În Sardinia am fost fascinat de culorile Mediteranei de pe Costa Smeralda, pe care le-am explorat cu barca. În Corsica am vizitat casa lui Napoleon Bonaparte din Ajaccio, dar am fost surprins de vegetație, de sălbăticia locurilor și de priveliștile parcă nealterate de om”, spune Ciucu.

Însărcinată în trei luni, Alina Sorescu a evitat expunerea la soare, protejându-se cu pălării și ținute deschide la culoare, lejere.

Eu nu am prea stat la plajă, pentru că nu este tocmai indicat în această perioadă, dar am vizitat multe locuri și m-am odihnit mai mult, atunci când am simțit nevoia.

Burtica nu era pronunțată, așa că nu mi-a creat neplăceri, iar episoadele de rău și de greață nu au fost foarte numeroase. Mă bucur că am avut până acum o sarcină destul de ușoară!

În timpul vizitei în Capri, cei doi soți au intrat și în magazinele cu produse pentru copii pentru a-și face o idee despre oferta brandurilor vestimentare.

Am început să trag cu ochiul la vitrinele cu haine pentru copii, dar aștept să aflăm dacă va fi fetiță sau băiețel pentru a începe cumpărăturile”, mărturisește Alina.

„Am luat cina într-un decor romantic, iar la un moment dat DJ-ul cu care vorbisem înainte a pus melodia “Happy Birthday”, iar noi, împreună cu toți ceilalți turiști de pe terasă, am început să-i cântăm “La mulți ani” în engleză!

Am comandat deserturile ei preferate în loc de tort și mă bucur că am văzut-o fericită! Ca și cadou i-am oferit un telefon Iphone 5 alb, pe care și-l dorea foarte mult pentru că poate face poze și mai frumoase pentru pagina ei de Facebook”, povestește Alexandru.

Mai multe