Sinuciderea Mădălinei Manole i-a distrus viaţa
Toată lumea îl arată cu degetul, dar numai el ştie ce este în sufletul lui. Taximetristul care i-a vândut Mădălinei Manole otrava cu care artista s-a sinucis a avut parte numai de necazuri. Sorin Urziceanu a divorţat, are probleme mari cu banii, iar banca i-a scos la licitaţie casa.
În cei trei ani câţi au trecut de la moartea Mădălinei Manole, Sorin Urziceanu (36 de ani) a trecut prin încercări grele. Prima lovitură a venit la scurt timp după sinuciderea cântăreţei. Mădălina şi-a pus capăt zilelor în luna iulie, iar în octombrie, după nouă ani de mariaj, soţia taximetristului, Brânduşa, a introdus divorţ. În acest timp, Sorin a trebuit să dea socoteală în instanţă pentru faptul că i-a vândut Mădălinei Manole, prin intermediar, Furadanul care i-a adus acesteia moartea.
Sorin Urziceanu a fugit din România imediat după ce s-a aflat că e furnizorul de la care a luat Mădălina Furadan
A fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, dar chiar dacă nu a ajuns după gratii, a suportat cu greu faptul că oamenii îl arătau cu degetul pe stradă şi îi reproşau moartea aristei. A vrut să plece din ţară şi să se stabilească în străinătate ca să uite totul, dar nu a făcut-o. A fost plecat doar o perioadă scurtă în Muntenegru, apoi în Spania. A continuat să lucreze ca taximetrist în Timişoara, dar banii prea puţini pe care-i câştiga l-au adus într-un impas financiar.
Sorin Urziceanu nu şi-a mai putut plăti ratele pentru un credit pe care l-a făcut în anul 2008, pe vremea când era căsătorit. Bărbatul a luat cu împrumut de la o bancă suma de aproximativ 3.000 de euro şi a garantat cu o casă şi un teren aferent de 1.500 de mp, pe care le deţinea împreună cu soţia lui în comuna Racoviţa, din judeţul Timiş. Timişoreanul nu şi-a mai permis să achite ratele băncii, aşa că datoria a ajuns cu tot cu penalităţi şi dobânzi la aproximativ 4.000 de euro, mai ales că l-a părăsit şi soţia în 2011.
După ce a primit mai multe somaţii, în toamna anului trecut, Sorin Urziceanu s-a trezit că este executat silit pentru neplata creditului. Astfel, în noiembrie 2012, timişoreanul a pierdut imobilul, pe care banca l-a evaluat la 6.700 de euro şi apoi l-a scos la licitaţie. Contactat de Click!, Sorin Urziceanu a refuzat să facă vreun comentariu. "Îmi este destul cât am pătimit până acum şi vă rog foarte frumos să nu mă deranjaţi cu astfel de treburi!", ne-a transmis Urziceanu.
Tatăl Mădălinei, Ion Manole, îl compătimeşte pe taximetristul care i-a vândut fiicei sale substanţa aducătoare de moarte. El este convins că dacă acesta ar fi ştiut că Furadanul era pentru Mădălina, nu i l-ar mai fi vândut. „Îmi pare rău de el, ştiu ce înseamnă să treci prin asemenea necazuri. Am compasiune pentru el. Dacă aş avea o putere, l-aş ajuta să treacă peste aceste probleme", ne-a spus Ion Manole.
Scandal de 3 ani între soţul artistei şi părinţii ei
Chiar în ziua în care împlinea 43 de ani, pe 14 iulie 2010, Mădălina Manole s-a sinucis în vila din Otopeni, în care locuia împreună cu soţul ei, Petru Mircea, şi fiul lor. Artista a băut aproximativ 400 de mililitri de Furadan, un pesticid extrem de toxic. Trupul neînsufleţit al Mădălinei a fost găsit chiar de soţul ei. După ce Mădălina şi-a luat zilele, părinţii ei l-au învinovăţit pe Petru Mircea pentru moartea acesteia.
Petru Mircea a fost considerat de către socrii săi principalul vinovat de sinuciderea Mădălinei
Ei nu-şi mai vorbesc nici în ziua de azi şi îşi dispută în instanţă custodia micuţului Petru jr., acum în vârstă de 4 ani. Mădălina a fost înmormântată la cimitirul Bolovani din Ploieşti. Mai nou, soţul ei şi-a exprimat dorinţa de o muta pe artistă în cimitirul din Otopeni. Părinţii ei se opun, însă, şi spun că nu poate fi dezgropată decât după 11 ani, pentru că sicriul a fost zidit în ciment.