Festivalul Mamaia ar putea fi anulat!

20 august 2013 5:55   Actualitate
Ultima actualizare:

„Suntem prea săraci pentru lucruri ieftine şi nu vrem să facem lucruri de proastă calitate. Avem mulţi artişti mari în România care au debutat la Mamaia şi care ar fi meritat să fie din nou pe scena care le-a adus consacrarea. Se pare că sunt lăsaţi la o parte şi nu sunt bani pentru ei. Puteau urca pe scenă nume mari precum Corina Chiriac, Angela Similea, Loredana, Ştefan Bănică, Marcel Pavel", a declarat, pentru „ring", Niki Constantinescu, producător artistic al festivalului din anii trecuţi.

În urmă cu puţin timp, Autoritatea Naţională de Turism şi Consiliul Judeţean Constanţa anunţaseră că au aprobat bugetul pentru organizarea celei de-a 50 a ediţii a festivalului.

Mădălin Voicu, preşedintele juriului în ultimii ani, a declarat la momentul respectiv că evenimentul va avea loc în perioada 29-31 august. Mădălin Voicu a făcut eforturi uriaşe pentru ca acest festival să nu moară.

Prima ediţie a Festivalului Mamaia a avut loc în anul 1963, când s-a hotărât organizarea unui concurs şi a unui festival de muzică uşoară în scopul promovării muzicii uşoare româneşti. În anul 1976 a fost întrerupt şi s-a reluat abia în 1983 cu cele două secţiuni, Creaţie şi Interpretare, iar din 1991 s-a introdus şi secţiunea Şlagăre.

Anul acesta ar fi avut loc cea de-a 50 ediţie a Festivalului Mamaia.

Mai multe