FOTO EXCLUSIV Ce brunetă a agăţat Chef Cătălin Scărlătescu în Vamă! Nu au ieşit din cameră toată noaptea!

25 august 2013 8:45   Actualitate
Ultima actualizare:

În martie, Chef Cătălin Scărlătescu declara, pentru Click!, că „lucrează” la o iubită. Între timp, a reuşit. Aflat pe Litoral, în Vama Veche, cheliosul cel dur de la „MasterChef” a reuşit să vrăjească o brunetă „apetisantă”, pe care, spre dimineaţă, a dus-o în camera de hotel.

Chef Cătălin Scărlătescu (41 de ani) s-a distrat weekendul acesta în Vama Veche. El a fost surprins în celebra staţiune unde vineri noapte, aflat la o terasă, pe plajă, a intrat în vorbă cu o brunetă şi nu s-a mai dezlipit de ea.

Cheliosul de la „MasterChef” a vrăjit-o pe domnişoară la barul din „Expirat” şi a cinstit-o cu câteva shoturi (păhărele cu tărie, de obicei tequila, n.r.).

FOTO Chef Cătălin Scărlătescu a gătit pentru doamne intr-un loc public

FOTO Ce băieţi de casă sunt Chef Sorin şi Chef Florin!

După ce fata s-a încins, cei doi au făcut o scurtă plimbare la malul mării, apoi au poposit pe plajă, unde au stat de vorbă câteva minute bune.

La un moment dat, în jurul orei 3 şi jumătate, „MasterChef”-ul a luat-o pe tânără de mână şi a dus-o la hotel, de unde nu a mai ieşit până sâmbătă dimineaţă. Nu ştim dacă fata aceasta este de acum noua iubită a lui Cătălin Scărlătescu.

Toată scena petrecută vineri spre sâmbătă noapte în Vama Veche pare mai mult o aventură de-o noapte. Totuşi, celebrul bucătar ar vrea să se aşeze la casa lui, potrivit unei mărturisiri recente făcute pentru ziarul Click! Dacă Chef Florin Dumitrescu şi Chef Sorin Bontea, colegii lui din “MasterChef”, sunt aşezaţi la casa lor, cu soţii şi copii, Chef Cătălin Scărlătescu „scapă turma”.

„Momentan nu am, dar lucrez la o iubită”, declara cheliosul în martie, pentru Click! Tot atunci, Chef Scărlătescu spunea şi cum are el succes la femei.

„Pe cele mai multe femei din viaţa mea le-am cucerit după ce le-am gătit, se pare că ăsta e secretul meu”.

„MasterChef-ul” a cinstit-o pe domnişoară cu mai multe pahare de tărie

Dacă bruneta din Vama Veche are noroc, ar putea face casă bună cu Chef Scărlătescu. Uite ce gânduri avea acum câteva luni acesta: „Îmi doresc la un moment dat o familie, copii. Iubita mea trebuie să fie sinceră, în primul rând. Eu nu alerg niciodată după femei fără principii. Apreciez femeile care pun preţ pe familie. Momentan nu am o relaţie, pentru că ritmul meu de viaţă nu mi-ar permite să-i acord atenţia pe care o merită”.

Cei doi s-au plimbat  ţinându-se de mână

Bruneta a urcat la el în cameră şi n-a mai ieşit până a doua zi

Mai multe