EXCLUSIV O prezentatoare tv şi-a programat nunta în octombrie. Uite ce naşi celebri va avea!

28 august 2013 9:01   Actualitate
Ultima actualizare:

S-a aşezat la casa ei în cel mai mare secret. Prezentatoarea de la Antena 3, Alessandra Stoicescu, a pus la punct, la fel de discret, şi detaliile ceremoniei religioase şi ale petrecerii de nuntă. Vedeta tv s-a cununat civil la data de 21 iunie cu colegul său de serviciu, Sergiu Mircea Constantinescu şi urmează să facă ceremonia religioasă în luna octombrie.

Bat clopote de nuntă pentru Alessandra Stoicesu (37 de ani)! Prezentatoarea emisiunii "100 de minute" de la Antena 3 va îmbrăca rochia de mireasă în mai puţin de două luni. Surse din anturajul fostei ştiriste au dezvăluit pentru Click! că petrecerea va avea loc la Palatul Snagov, în luna octombrie. Din câte se pare, vedeta tv s-a grăbit deja să-şi invite rudele şi prietenii apropiaţi la cel mai important eveniment din viaţa ei.

Cel care i-a cucerit iremediabil inima Alessandrei este nimeni altul, decât colegul ei de serviciu, Sergiu-Mircea Constantinescu. Acesta are 42 de ani, e ardelean, a avut legatura cu lumea politică  iar din luna aprilie, este un bărbat liber, după ce a divorţat, potrivit actelor de la Judecătoria Sectorului 1, de fosta soţie, Mona Lavinia.

Cei doi s-au cununat civil în mare secret la data de 21 iunie, iar evenimentul a fost organizat la Primăria Oraşului Voluntari. Coincidenţă sau nu, primarul din Voluntari, Florentin Pandele şi soţia acestuia, fosta vedetă tv la trustul lui Dan Voiculescu, actualmente senator, Gabriela Vrânceanu Firea îi vor cununa religios pe cei doi însurăţei.      

Mai multe