«Dintele electronic» te învaţă să nu te îmbolnăveşti

3 septembrie 2013 14:08   Actualitate
Ultima actualizare:

O invenţie revoluţionară! Cercetătorii de la Universitatea Taiwan din Taipei au inventat "dintele inteligent" care e fixat în dantura unei persoane pentru a-i depista obiceiurile rele şi a-i recomanda un stil de viaţă mai sănătos.

"Dintele inteligent" are un centimetru lungime şi posedă un senzor care analizează obiceiurile zilnice ale unei persoane, cum ar fi fumatul, băutul, tusea, supraalimentarea. Cercetătorii taiwanezi l-au creat pentru a comunica informaţii pesoanei care îl va utiliza despre obiceiurile sale zilnice şi a-i oferi recomandări pentru a duce un stil de viaţă mai sănătos.

Prin intermediul unui senzor analizează fiecare mişcare a gurii

Prototipul care a fost testat recent a dovedit că este capabil în proporţie de 94% de a analiza activităţile gurii. Acesta funcţionează potrivit principiului că fiecare activitate orală - de la băut la mestecat- produce o mişcare unică a dinţilor.

”Dintele inteligent” înmagazinează toate informaţiile

"Dintele inteligent" foloseşte un cip senzor introdus într-un dinte artificial. Acesta monitorizează activităţile gurii şi depistează obiceiurile nesănătoase ale unei persoane, putând să-i transmită ce să facă pentru a nu se îmbolnăvi. Ulterior, informaţiile pot fi descărcate într-un computer, analizate şi prelucrate. Cercetătorii spun că "dintele inteligent" trebuie curăţat şi necesită să fie pus la încărcat "ca o periuţă electrică".

Mai multe