Alexandru Arşinel se afla pe lista de aşteptare pentru primirea unui rinichi. Cine spune asta

6 septembrie 2013 6:25   Actualitate
Ultima actualizare:

Actorul Alexandru Arşinel se afla pe lista de aşteptare pentru primirea unui rinichi în vederea transplantului.

Actorul a fost trimis la unitatea spitalicească de medicul nefrolog care îi supraveghea de ceva timp funcţia renală şi care a indicat necesitatea substituţiei, a precizat joi Institutul Clinic de Urologie şi Transplant renal Cluj prin intermediul unui comunicat remis AGERPRES.

"Referitor la cazul concret al domnului Arşinel, caz mediatizat excesiv în ultimele zile, precizăm faptul că dânsul se afla pe lista ICUTR Cluj, fiind trimis la noi de către medicul nefrolog care îi supraveghea de ceva timp funcţia renală şi care a indicat necesitatea substituţiei. În virtutea protocolului mai sus descris, oricât de mult ar dori cineva să ajute o persoană aflată în insuficienţa renală cronică, nu poate face acest lucru fără respectarea strictă a condiţiilor, deoarece transplantarea unui organ incompatibil cu primitorul ar duce la respingerea rinichiului. Deci în cazul acesta a existat o compatibilitate foarte bună, ca urmare şi evoluţia post operatorie a dlui Arşinel fiind cea dorită. Această lista cuprinde date cât mai complete ale pacienţilor astfel încât, în momentul identificării unui organ disponibil pentru recoltare în centrele speciale, medicii să poată verifica o primă compatibilitate cu potenţialii primitori din baza de date (grupa sanguină, sistem imunitar, greutate, patologii asociate insuficienţei renale, etc). Acestă listă cuprinde astăzi 3.300 de bolnavi care aşteaptă un rinichi salvator, iar ordinea în care vor fi supuşi operaţiei de transplant depinde exclusiv de gradul de compatibilitate cu organismul lor şi nu are nici o legătură cu nici un alt aspect de natură speculată în unele publicaţii", se arată în document.

Alexandru Arşinel va fi externat curând. Cum se simte actorul

Alexandru Arşinel, atacat dur după transplant: «Băi, doar în România puteai primi tu rinichiul pentru simplul fapt că eşti Arşinel»

Stela Popescu, indignată de scandalul în care este implicat colegul ei: «Ce voia domnul Ungureanu? Să moară Arşinel?»

EXCLUSIV Doctorul care l-a operat pe Arşinel: «Se afla pe lista de aşteptare pentru transplant de trei luni»

Totodată este specificat şi faptul că medicii care iau decizia finală pe baza analizelor şi cei care efectuează operaţia (cu grad ridicat de dificultate) nu riscă transplantarea unui organ incompatibil cu primitorul.

"Tot în presă au apărut nume ale unor pacienţi (copii care suferă de insuficienţă renală cronică) ce ar fi pierdut şansa primirii unui rinichi salvator în favoarea domnului Arşinel. Ţinem în mod special să precizăm din nou că nimeni nu poate lua locul nimănui în acest montagne-rousse al vieţii şi al morţii, decât în condiţiile descrise mai sus şi mai mult decât atât, numele pacienţilor menţionaţi nu apar pe lista de aşteptare a Institutului. Prin urmare, nefiind în baza noastră de date, nu-i putem ajuta"

Mai multe