Mai multe vedete au ajuns la spital. Află de ce
Ioana Maria Moldovan, Alex Dima, Dan Cruceru şi Max Dragomir sunt câteva dintre vedetele care s-au prezentat la spital, în această dimineaţă. Staţi liniştiţi, nu au păţit nimic. Au fost să doneze sânge în cadrul unei acţiuni iniţiate de Alarma Pro Fm, împreună cu platforma sieudonez.ro.
Ioana Maria Moldovan recunoaşte că îi e frică de ace, cu toate acestea şi-a luat inima-n dinţi şi a donat, pentru prima dată, sânge. „Da, sunt fricoasă, îmi e teamă de ace, injecţii, mi se face rău când văd sânge... Dar acum, hai să fim sinceri, câţi dintre noi merg cu plăcere într-un spital. Astăzi însă m-am trezit cu gândul că trebuie să ajut, să mă implic, să nu mai stau pe margine şi să-l iau în braţe pe "nu pot", îmi e frică". Aşa că am donat şi sunt foarte bine, mă veţi vedea la "Poveştiri adevărate", ACASĂ. Spre ruşinea mea, e pentru prima dată când donez sânge, dar cu siguranţă nu va fi ultima dată", a declarat Ioana Maria Moldovan.
Max Dragomir s-a dovedit o mină de aur pentru Centrul de Transfuzii, pentru că are grupa AB4 negativ - foarte rară. L-a însoţit Nicoleta Luciu, colega lui de la Bingo România, care a împărţit multe cutii de bomboane oamenilor care stăteau în sala de aşteptare.
Alături de vedete, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti au fost circa 350 de oameni, în condiţiile în care media zilnică era de 150 de donatori.
Alex Dima, corespondentul ştirilor Pro Tv, a răspuns şi el prezent acţiunii organizate de Pro Fm.