Marina Almăşan a chemat SMURD-ul în emisiune! Un spectator a leşinat

21 noiembrie 2013 11:53   Actualitate
Ultima actualizare:

În această săptămână, echipa Marinei Almăşan a trecut printr-o situaţie mai puţin obişnuită. La filmările pentru ediţia din 23 noiembrie a emisiunii 37° C a fost nevoie de intervenţia SMURD! În timpul dialogului dintre Marina Almăşan şi unul dintre invitaţii săi, o persoană din public a leşinat.

În platoul de filmare s-a creat o panică de nedescris. Realizatoarea nu a oprit filmările, astfel că întreaga procedură de resuscitare a respectivului spectator a fost înregistrată, inclusiv intervenţia operativă a celor de la SMURD, al căror ajutor a fost solicitat. Ulterior, Marina a profitat de venirea „medicilor în roşu", pentru a-i ruga să le explice celor de acasă ce au de făcut în situaţia în care, chiar lângă ei, cineva drag îşi pierde cunoştinţa.

Sâmbătă, de la 14.35, toate aceste momente de tensiune traversate de echipa Marinei vor putea fi vizionate de telespectatorii emisiunii 37° C la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Mai multe