FOTO Nu ai cum să nu verşi o lacrimă! Gestul emoţionant făcut de Andreea Marin

23 noiembrie 2013 9:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Andreea Marin s-a implicat mereu în acţiuni caritabile şi a strâns bani pentru cei nevoiaşi. Recent, prezentatoarea a participat la Târgul de carte Gaudeamus, unde a ajutat un tânăr să adune bani pentru copiii bolnavi de cancer.

Andreea a vândut limonadă la târgul de la Romexpo, iar banii obţinuţi din tona de lămâi stoarse în scopuri caritabile a ajuns la copiii internaţi la secţia de oncologie a Spitalului "Marie Curie".

"O tonă de lămâi pentru limonada lui Iulian, oferită în schimbul donaţiilor mici, dar atât de importante, ce se strâng bănuţ cu bănuţ la standul ingenios de la Târgul de carte Gaudeamus. Cine e Iulian? Un tânăr puţin peste 30 de ani, jovial, inventiv, un personaj cu părul cârlionţat şi ochelari ce-ascund doi ochi frumoşi cu privirea inteligentă. E limpede de când îl vezi că e inventiv, energic, un personaj. Genul de om care iese din mulţime şi sfinţeşte locul. Cu ani în urmă, după un cancer neiertător, mama sa, Ana Vacarean, a apus, lăsându-i fiului poemele sale de dragoste şi o misiune de suflet: să facă ceva pentru oameni. Fără prea multe resurse, tânărul inventiv a îndrăznit să spere că, făcând limonadă şi oferind-o în schimbul unor mici donaţii după inima şi buzunarul fiecăruia, va aduna o sumă pentru câţiva copii bolnavi de cancer. Prima donaţie făcută astfel de el a fost de neînchipuit: 25.000 euro din vânzarea limonadei lui Iulian în locuri aglomerate, târguri, evenimente, suma s-a îndreptat către Spitalul Marie Curie, pentru micuţii din secţia de oncologie. Şi de atunci, continuă să facă bine... în prima emisiune Preţuieşte Viaţă, am ales să îi arătăm că îl preţuim. Aşa că echipa noastră s-a pus pe treaba. Iar astăzi , împreună, am început să transformăm în limonadă, alături de persoane publice ce au răspuns apelului nostru, zeci de kilograme de lămâi din cele 1000 obţinute cu ajutorul planului pus la cale de Strategul de la Preţuieşte Viaţă, Eliza Rogalski. Întreagă noastră echipa a fost acolo şi a simţit şi emoţia lansării cărţii Anei Vacarean, mama lui Iulian, care-ar fi tare mândră să-l vadă astăzi... La «naşterea» volumului de la standul editurii Litera, bunica lui Iulian, mama poetei, a venit de departe şi-a lăcrimat ţinând cartea în mâna, pe care-a pus-o cu drag apoi în desagă ei lucrată de mâna", a scris Andreea pe pagina sa de Facebook.

Mai multe