FOTO Declaraţia uimitoare a Ralucăi Lăzăruţ despre pictorialele cu care a înnebunit toţi bărbaţii

7 decembrie 2013 7:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Raluca Lăzăruţ a avut una dintre cele mai apreciate apariţii în revista Playboy, pentru care a realizat un pictorial incendiar pe malul mării în 2004. La aproape zece ani de la şedinţa foto, vedeta Kanal D a declarat că nu ar mai repeta experienţa. 

Raluca a subliniat însă că nu regretă acea perioadă, dar că nu e ceva ce îşi doreşte să facă din nou.

"În ceea ce priveşte aceste pictoriale, este vorba de adolescenţa mea. Sunt lucruri pe care le faci la o vârstă, ulterior, nici măcar nu mai găseşti o explicaţie pentru ele. Au fost nişte alegeri, la momentul potrivit. Ar fi culmea să îmi regret trecutul, având în vedere că el m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi", a explicat bruneta pentru ziarulring.ro.

Cu toate acestea, Raluca crede că acele fotografii nu ar fi însemnat nimic dacă nu ar fi avut studii şi o experienţă bogată pe care să se poată baza acum.

"Dar acele pictoriale, fără facultatea pe care am făcut-o, fără munca pe care am depus-o, fără munca de reporter, fără anii de experienţă, de emisiune de divertisment, de ştiri, absolut tot în ceea ce m-am implicat, nu erau nimic. Probabil a fost un capriciu al vârstei, pe care societatea şi familia m-au lăsat să mi-l îndeplinesc şi pe care nu pot să spun că îl regret. Nu se pune problema să mai repet vreodată o asemenea experienţă şi, mai mult decât atât, cred că orice om are un regret, oricât de mic şi de ascuns, dar alegerile noastre nu ar trebui să fie niciodată un regret. Alegerea noastră nu ar trebui să ne facă decât să ne autodepăşim, să gândim mai departe şi să devenim mai puternici", a completat ea.

Mai multe