Un cunoscut cântăreţ, trimis la închisoare pentru trafic de influenţă
Realini Lupşa, membru al trupei Gaz pe Foc, a fost condamnat marţi la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, conform Mediafax.
Realini a fost găsit vinovat în cazul "Bani pentru şefi din CJC", în care au fost implicaţi şi omul de afaceri Eugeniu Mija şi deputatul USL Nicolae Vasilescu. Eugeniu Mija a primit doi ani şi şase luni, iar Nicolae Vasilescu la doi ani.
În martie 2012, Nicolae Vasile, atunci şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, Lupşa Realini şi Eugeniu Mija au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2011, Eugeniu Mija, Realini Lupşa şi Nicolae Vasilescu au pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) suma de 2.000.000 de lei, reprezentând 40 la sută din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa.
"Banii au fost pretinşi pentru ca inculpaţii să intervină pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi pe care să îi determine să dispună achitarea către firmele denunţătorului a datoriei primăriilor respective, în sumă totală de 5.000.000 RON. Suma de 2.000.000 RON urma a fi împărţită între cei trei inculpaţi după recuperarea efectivă şi în tranşe a datoriilor respective", au scris procurorii în rechizitoriu.