Radu Beligan intră în Cartea Recordurilor, de ziua lui
Maestrul Radu împlinește astăzi vârsta de 95 de ani, dintre care 75 au fost dedicați carierei de actor.
Duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti, imediat după spectacolul "Egoistul", jucat şi regizat de Radu Beligan, acesta va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru. Spectacolul va începe la ora 19.00.
Premiul îi va fi înmânat de prezentatorul TV Cătălin Măruţă, care, împreună cu echipa emisiunii "La Măruţă", a făcut demersurile pentru ca numele actorului Radu Beligan să fie înscris în Guinness World Records.
"Mai mult decât atât nu pot să cer. Sunt fericit că pot încă să lucrez la vârsta asta", a spus Radu Beligan echipei "La Măruţă".
Radu Beligan va fi sărbătorit şi în ziua în care împlineşte 95 de ani, pe 14 decembrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, unde cel mai longeviv artist al scenei româneşti va juca în premiera "Lecţia de violoncel", în regia lui Felix Alexa.