Au spus «da» la 12 metri sub apă
Mare-i grădina lui Dumnezeu şi mulţi îi sar gardul! Doi britanici au vrut să aibă parte de o nuntă ieşită din tipar şi s-au căsătorit sub apă, la 12 metri adâncime.
Doi împătimiţi ai scufundărilor au vrut să aibă parte de o nuntă specială şi şi-au unit destinele la 12 metri sub apă. Pe Chris (59 de ani) şi Janet Wright (58 de ani) îi leagă dragostea pentru mare şi cei 20 de ani de convieţuit împreună. Aşa că s-au hotărât că cel mai potrivit loc pentru a-şi jura credinţă ar fi sub apă, şi nu oriunde, ci tocmai în Oceanul Indian, în apropiere de Insulele Maldive.
Au făcut schimb de verighete
Mirii au înotat până la mal
Janet a purtat o rochie superbă de mireasă şi nu a deranjat-o deloc că apa i-ar putea-o distruge, mai ales că visul ei de-o viaţă i s-a îndeplinit. Cei doi au citit în gând jurămintele scrise pe foi mari, au arătat semnul „OK" în loc să spună „Da" şi au făcut schimb de verighete. Şi cum nunta nu se putea termina fără dansul mirilor, cei doi au dansat în prezenţa câtorva invitaţi.
Şi ei au avut nunţi ieşite din comun
Noah Fulmore şi mireasa lui, Erin Finnegan, din New York, SUA, şi-au pus pirostriile, în iunie 2009, într-un avion special, ce simulează condiţiile din spaţiu.
Fang Jing şi soţul ei, Lu Zhao, s-au căsătorit în octombrie 2013, la înălţime, agăţaţi cu sfori de o stâncă din Liuzhou, China, precum alpiniştii.
April Pignataro şi Michael Curry din New York, SUA, s-au căsătorit în iunie 2010, într-o cuşcă specială, scufundată printre rechini.