Maestrul Radu Beligan a intrat în «Cartea Recordurilor»
De ziua lui, marele actor Radu Beligan, care a împlinit 95 de ani, a avut parte de două aniversări. Sâmbătă seară, el a sărbătorit ziua de naştere şi 75 de ani de carieră pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti, unde a jucat în spectacolul „Lecţia de violoncel”.
Sărbătoritul a primit un tort în forma unei scene, iar publicul i-a cântat „La mulţi ani!" şi l-a aplaudat minute în şir.
„Ajuns la vârsta la care fiecare zi e un dar ceresc, pot spune, cu toată sinceritatea, că este minunat să ai 95 de ani şi să fii pe scenă alături de crema tinerei generaţii", a declarat Radu Beligan.
Duminică, pe scena Teatrului Național, maestrul a avut parte de o a doua aniversare. El a primit din partea Cărţii Recordurilor Guinness titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena de teatru.
Premiul i-a fost înmânat de gazda emisiunii „La Măruţă" (PRO TV), Cătălin Măruță, care a făcut toate demersurile pentru ca marelui actor să i se recunoască acest merit profesional.