VIDEO Momentele care i-au marcat cariera. Cum a început colaborarea dintre Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru
Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru au format timp de peste 30 de ani unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice din România. Cei doi au intrat în casele românilor au adus zâmbete şi bucurie pe chipul şi în sufletele acestora.
„Revista revistelor" şi „Nae şi Vasile", care aparţine de Teatrul de Revistă, sunt două dintre piesele care au marcat existenţa cuplului Nae Lăzărescu-Vasile Muraru.
"Revista Revistelor" reprezintă primul proiect pe care Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru l-au avut împreună şi momentul în care a început colaborarea celor doi, dar care însă nu a rezistat foarte mult timp. Pentru o perioadă cei doi s-au separate, fiind proiecte diferite.
"Nae şi Vasile" a reprezentat reluarea colaborării dintre cei doi şi care a ţinut vreme de mulţi ani de Teatru de Revistă, condul de Alexandru Arşinel.
A jucat în filme precum „Grăbește-te încet”, „Șantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiție” și „Viraj periculos”.
În noiembrie 2013, Revista VIP actorul Nae Lazarescu a primit PREMIUL DE EXCELENŢĂ pentru întreaga activitate de actor şi scriitor în slujba Teatrului de Revistă "Constantin Tănase"