Scrisorile lui Stanca: Dragă Bianca Drăguşanu,

8 ianuarie 2014 18:13   Actualitate
Ultima actualizare:

Nu sunt singurul care a sesizat lipsa de firesc, artificialitatea actului vostru marital. Mai din toate detaliile lipsea o piesă logică. Lipsea ceva de bun-simț. Pe scurt, nu se lega. M-am gândit atunci la un dicton latin care spune: "cui prodest"? Cui folosește, adică. El este un derivat, și chiar tăticul vitreg al celebrului franțuzism... cherchez la femme "caută femeia"... Și așa, am ajuns la niște concluzii. O iau invers. Femeia există. Ești tu. Deja consacrată pe piață mondenă ca un "femme fatalle".Iar "cui folosește?", aici e... cui-ul. Mai întâi că folosește presei întregi. Dă tare la rating și bomboane dulci la prostime. Apoi, poate că nu exagerăm prea mult, servește politichiei. Care, estimp își vede de golăniile cu gazele bășist... și cu aurifereala. Nu mai interesează punctul de pensie. Prețul kilowatului. Kilometrului de autostradă. Ci... doar nunta ta???

Dar, draga mea, aici e o regie întreagă. Cine o poate face? Decât un profesionist. Țin ță fie, țin ță fie?, vorba bancului cu chinezul. Păi, dat fiind că lucrurile vin mereu din valea PRO, eu cred că inițiatorul a fost un genial strateg media... A fost și nu mai e. Piesa a căzut. Tu nu (te) mai joci în ea. Divorțezi. Fiindcă, Bianca mea, tu ai fost tot timpul semi-implicată în joc. Să fie clar. Tu dădeai cele mai paradoxale fapte presei. Erai pe punctul nunții și te întâlneai cu vechea relație.

Mereu ai "stricat" aparențele. Ploile regizorale. Prin jocurile-ți paradoxale. Căci, bietul tău "soț" nu are talent. Victimă. Bun-simț excesiv. El a încercat să joace. I-a ieșit un rol scremut. O constipație beton. Oricum, v-a ieșit. Nuntă fițoasă. Ceremonial. Lux. Toalete. Meniu. Filmu' care bătu viața. Plăcut ca un drog, româncelor virgine. Balsam... Ca-n literatura rusă. Ca-n bovarianul bal de la Vaubyessard. Ca-n romanele de Jane Austin... Bun regizorul. Cult. Mariajul vostru? O mostră de manipulare pozitivă. Actori bunicei. Dar, văd că te săturași. Îți ieșiși din rol. Taman la Paris. Pe banii producătorului? Te felicit Bianca. Sincer. Ai jucat în primul happening românesc.

Apropo, divorțul se plătește conform contractului, nu...?

George Stanca

Victor Slav divorţează de Bianca Drăguşanu: «Nu contează cu cine a plecat, contează că nu pot să contruiesc lucruri cu acest om»

Bianca Drăguşanu a confirmat că s-a întâlnit cu Cristea la Paris: «În momentul de faţă cred că am pierdut tot»

Mama Biancăi Drăguşanu, despre divorţul roşcatei: «Nici Victor nu a fost uşă de biserică»

Mai multe