Adevărul despre scandalul dintre Mirabela Dauer și Raoul: «La Nazareth m-a pupat Rareş pe ceafă!»
Deși, la începutul anului ziarele scriau că Mirabela Dauer și Raoul și-au separat carierele, cei doi dezmint informațiile apărute în presă. Prezenți azi în platoul "Teo Show" de la Kanal D, Mirabela Dauer și Raoul susțin că nu s-au certat niciodată. Mai mult, ei pregătesc împreună, piese noi.
Mirabela Dauer și Raoul nu recunosc că s-au certat. Cei doi artiști, care sunt prieteni de 11 ani și au lansat împreună 9 albume, susțin că nu a fost niciun conflict între ei, nici măcar în turneul din Israel, în care au fost împreună cu un grup de artiști. Mirabela Dauer pretinde că presa a speculat pe baza faptului că mai întâi ea și-a prelungit călătoria în Israel, apoi pentru că Raoul a scos un album de colinde pentru o altă interpretă, iar la ziua acestuia, în Israel, nu a participat întrucât a adormit. "În loc să mă întorc pe 8 m-am întors pe 9 ianuarie!", susține Mirabela.
Și cum presa a mai scris că l-a evitat pe Raoul în Israel, artista s-a scuzat: "Știam că e ziua lui Raoul. Acum 5 ani pe 5 ianuarie eu i-am făcut cadou o vacanță în Israel și l-am botezat la Iordan", a mai povestit Mirabela Dauer la Teo în emisiune.
Ziarele au mai scris și că Mirabela s-a împăcat cu Raoul cu un sărut, și tot în Israel, la sfârșitul turneului. "La Nazareth m-a pupat Rareș pe ceafă, nu la Iordan!", a mai declarat artista.
În platou și-a făcut apariția și Raoul. "Ne cunoaștem de mult timp, am început de la lingură și mai e până ajungem la cuțite", a declarat Raoul. "Rareș mă cunoaște de 11 ani. Eu nu cânt colinde... Mi-a făcut album... și nu îmi place cum cânt. Albumul e bun, dar eu cânt foarte prost... Eu l-am încurajat să scrie și pentru alte soliste, dar el a făcut o greșeală... A apărut prea mult cu altcineva! Hai apari, o dată, dar nu de o mie de ori! Lumea a spus: "Aha, cântă cu fata aceea, nu mai cântă cu Mirabela" Și uite cum s-a speculat...", a explicat Mirabela Dauer.
Probabil, dându-și seama că e greu să-i faci pe telespectatori să te creadă că nu au fost certați, Raoul a exclamat: "Cred că mulți telespectatori care se uită o să spună: "nu am înțeles nimic""
Cei doi au făcut mișto pe seama faptului că unii au spus despre ei că vor să devină ca Drăgușanca și Victor Slav. "Eu vreau să fiu Drăgușanca, zi Victore!", a spus Raoul către Mirabela.
"Nu am cântat în Israel cu Rareș, pentru că nu avem piese noi și nu am vrut să cântăm piese vechi. Și așa s-a speculat iar, "uite cm a cântat cu altă domniță!"", a mai povestit Mirabela, încercând să fie convingătoare, însă a fost vizibil faptull că nu i-a convenit că Raoul a făcut turul televiziunilor cu Viorica Macovei, artista pentru care a compus colinde.
"Am lansat împreună 9 albume, cel mai bine dă glas sufletului meu Mirabela", a completat Raoul. Chiar dacă au spus că nu mai vor să cânte piese vechi, dar și pentru că s-au împăcat și nu mai vor să dea apă la moară cârcotașilor, cei doi artiști nu au plecat din platoul de la Kanal D, până ce nu au cântat împreună o piesă.