FOTO A fost una dintre cele mai iubite formaţii din România. Ce mai fac membrii trupei Simplu

19 ianuarie 2014 12:41   Actualitate
Ultima actualizare:

Trupa Simplu a fost una dintre cele mai mari formaţii din România şi timp de 10 ani, cei şase membri au făcut furori cu melodiile lor şi mişcările de breakdance.

în 2011, membrii formaţiei au decis să ia o pauză de la Simplu, dar s-au reunit pentru câteva ocazii speciale, spre deliciu fanilor, anul trecut. Smiley, CRBL, Piticu', Francezu' şi Omu' Negru au apărut din nou pe scenă împreună în mai, la "România dansează" şi în noiembrie, la aniversarea de zece ani a postului Kiss Fm.

Chiar Smiley a mărturisit, la petrecerea postului de radio, că formaţia pregăteşte ceva nou pentru admiratori. Până atunci, iată de mai fac cei cinci membri ai trupei Simplu.

De când s-au despărţit, Andrei Maria alias Smiley a devenit unul dintre cei mai bine cotaţi artişti solo din România. Pe lângă o carieră muzicală de succes, el face parte şi din juriul emisiunii "Vocea României" şi are propria casă de producţie, Haha Production, care se ocupă de nume importante ale muzicii autohtone.

CRBL sau Eduard Andreianu şi-a continuat şi el cariera solo şi a lucrat de mai multe ori cu Smiley. A participat la cel de-al 11-lea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine" şi de 1 decembrie a scos o piesă intitulată "România nu-i jucăria ta".

CRBL şi Omu Negru, în vara anului trecut

După o perioadă în care a stat ceva mai retras, Piticu, pe numele real Ionuţ Dumitru a revenit la sfârştul anului, "Ale cui?", produsă de Haha Production a lui Smiley.

Omu Negru şi Francezu au preferat să stea departe de lumina reflectoarelor, cu excpeţia celor câteva ieşiri în public, spre deosebire de colegii săi. Omu Negru sau Laurenţiu Ionescu a rămas în domeniu totuşi: el lucrează la casa de discuri Media Pro Music. A fost căsătorit cu fata lui Adrian Sârbu, Alma, dar cei doi au divorţat între timp.

Francezu sau Marius Alexe are propriul salon de tatuaje, unde se ocupă chiar el de modelele realizate pentru clienţi.

Mai multe