Nu a vrut să-şi rişte viaţa! Claudia Ghiţulescu şi-a abandonat maşina pe autostradă.
Una dintre cele mai frumoase cantăreţe de muzică populară, Claudia Ghiţulescu, a avut parte sâmbătă seara de un drum destul de greu pentru a ajunge la destinaţie, un botez la care a fost invitată să cânte.
Claudia Ghiţulescu trebuia să ajungă la Ploieşti, dar vremea nefavorabilă i-a dat mari bătăi de cap, aşa că, în ciuda faptului că are şi conduce o maşină puternică, solista şi-a lăsat maşina în drum, pe DN1, la o benzinărie. A aşteptat ceva timp până când a fost preluată de acolo de un apropiat.
"Sâmbătă seara am plecat spre Ploieşti, acolo unde am cântat la un botez. Pe drum mi-am dat seama că nu era o vreme tocmai de plecat de acasă, aşa că am decis să-mi abandonez maşina pe autostradă. Am rugat pe cineva de la petrecere să vină să mă ia. Mi-a fost teamă să conduc singură pâna la Ploieşti, cine ştie ce se putea întâmpla pe drum! Organizatorii petrecerii au trimis o maşina după mine, iar din întâmplare cel la care am cântat la botez era pădurar!", a mărturisit cântăreaţa.