«Nu mai am petic de piele fără înţepături»

31 ianuarie 2014 17:12   Actualitate
Ultima actualizare:

Aproape că nu există familie de români care să n-o fi văzut măcar o dată la tv. Glasul ei inconfundabil şi chipul armonios sunt de ieri doar o amintire. Marioara Murărescu s-a stins în noaptea de joi spre vineri, după trei ani de luptă cu cancerul. În ultimele luni de viaţă, realizatoarea emisiunii „Tezaur folcloric” a stat numai în spital.

În 2008, o veste cumplită îi schimba viaţa Marioarei Murărescu: avea cancer la sân. Realizatoarea tv care în ultimii 30 de ani le-a insuflat românilor dragostea pentru muzica populară începea lupta cu boala.

A suferit două intervenţii chirurgicale şi mai multe tratamente de chimioterapie. Totul părea să meargă bine, dar în 2012, boala a recidivat, atacând tiroida. La Cluj, a fost operată la coloană, de unde i s-a extirpat o tumoră. Din păcate, speranţele erau tot mai slabe.

Din august 2013, Marioara a stat numai în spitale, la Elias şi apoi la „Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, acolo unde a şi închis ochii. Tratamentele au fost foarte chinuitoare, după cum le mărturisea chiar ea apropiaţilor. 

„Marioara se văita la mine acum două săptămâni că are dureri foarte mari. Suferea foarte mult, făcea citostatice. «Benone, cred că nu mai e petic pe pielea mea decât în limbă, unde să nu fi fost înţepată», îmi spunea ea", a declarat pentru Click! Benone Sinulescu.

Timy, câinele pe care îl adoptase Marioara

Reporterii Click! au fost ieri acasă la îndrăgita realizatoare tv. În apartamentul de trei camere din centrul Capitalei al Marioarei nu mai stătea, din mai anul trecut, decât un câine maidanez, adoptat de vedetă. Venea la Timy, de două ori pe zi, femeia care de ani de zile o ajuta pe vedetă la curăţenie. Şi vecinii au fost foarte afectaţi de moartea vedetei. Au pus în holul blocului un afiş în care anunţau moartea Marioarei şi prin care îşi exprimau regretul. „Nu se mai putea muta de pe o parte pe alta, îşi aştepta sfârşitul", ne-a spus doamna Marinela, vecina de la parter.

Acesta este anunţul pus de vecini în holul blocului

De formalităţile de înmormântare se ocupă fiul ei, Petre Horia, împreună cu nora. Marioara Murărescu va fi depusă luni la TVR şi va fi înmormântată, cel mai probabil, marţi, la Cernica, lângă părinţii ei.

Marioara Murărescu (66 de ani) s-a născut în familia unui preot. A urmat Conservatorul din București, fiind o studentă eminentă, însă a trebuit să renunțe la planul de a deveni soprană, după o operație la amigdale care i-a schimbat vocea. Şi-a îndreptat pașii spre muzica populară şi timp de aproape trei decenii a realizat emisiunea "Tezaur folcloric" la TVR. În aprilie 2009 a fost decorată de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler.

Mai multe