Scrisorile lui Stanca: Dragă Ion Ţiriac,

Nu mă interesează, nici deranjează faptul că vânați și că - ecologismente - "omorâți niște animale nevinovate".

Mai ales că o faceți pe domeniul dvs. unde hrăniți și îngrijiți animalele în vederea sacrificării. Fariseisme. Să nu uităm că vânatul e una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omului. Mai veche chiar decât cea mai veche... Foamea fiind un instinct puternic. Mai tare ca altele. Iar azi puțină lume mai vânează de foame.

O face mai mult pentru divertisment. Ba, din această vânătoare, eu unul zic că țara are mai mult de câștigat. La prestigiu. Unde e șifonată ca o mătase de parașută.

Căci, cu prilejul vânătorii anuale, dvs. aduceți capete încoronate, titluri de noblețe, valori reale ale acestei lumi. Persoane atât de prețioase și de discrete, încât aproape că nu le știe nimeni. O spun chiar apreciativ evocând, apropo, o anecdotă. Cică, o doamnă îi spune unui arbitru al eleganței, "Vai ce costum superb ați purtat aseară!". "L-ați observat?" "Da." "Atunci nu era elegant...". Credeți că paparazzii noștri drăgușenizați și Iri-monizați ar fi recunoscut pe cineva dintre invitați...?

Eu sunt un admirator al Dvs. Cu mici rețineri pe care le-am exprimat în presa din ultimii 23 de ani. Mici. Neînsemnate. Apoi, căci despre asta e vorba, gestul de a dona statului român un avion, acum după catastrofa din Apuseni, mi se pare sublim. Nobil. De nivelul Ion Țiriac. Și, mai ales, de o discreție care vă definește. Că dacă era vreun latifundiar... ce mai răcnete, ce mai cruci. E drept, important e gestul. Patetizând faptul caritabil, romanțios și liric pe fondul tragediei consumate, în sens mioritic, avionul a fost darul dvs. de nuntă făcut celor plecați. Repet: în sensul mioritic. Cu nuntași "brazi și păltinași". Căci, "la nunta mea/a căzut o stea"...

George Stanca, pamflet