VIDEO Jurnalistul român Andrei Postelnicu, căutat în SUA după ce avionul său a dispărut

11 februarie 2014 9:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Jurnalistul britanic de origine română, Andrei Postelnicu, este căutate de autorităţile americane după ce avionul pilotat de el a dispărut vineri noaptea în Florida.

UPDATE: Tatăl lui Andrei, Mihai Postelnicu, spune că a fost sunat de logodnica jurnalistului în timpul zilei de sâmbătă. Ea le-a zis că de vineri seara nu mai ştie nimic de Andrei şi că telefonul lui este închis.

Femeia a alertat autorităţile şi de atunci nu a primit nicio veste.

Ei încă mai speră într-o minune.

«El făcea un zbor de agrement cu un avion cu un singur motor, în zona plajei din Miami. Era în vacanţă. Avea licenţă de zbor şi îşi acumula ore de zbor ca să treacă la o treaptă mai înaltă. Tot ce ştim este că a cedat motorul Atât ştiu eu de la autorităţile americane. Nu m-au contactat. Un prieten a încercat să vorbească cu ei, dar i-au zis că până nu găsesc ceva, nu declară nimic» spune Mihai Postelnicu, citat de Adevărul.

Andrei, la manşă (Foto: Voci pentru România)

Echipele de salvare au găsit lucruri aparţinând pilotului, identificat drept Andrei Postelnicu, relatează staţia locală a CBS.

Biroul Şerifului din Martin County a declarat că în apropiere de Insula Hutchinson au fost descoperite o gheată şi un rucsac care aparţineau pilotului avionului, informează Mediafax.

Rucsacul conţinea actele de identitate şi brevetul de pilot ale lui Adrian Postelnicu.

Avionul a dispărut undeva în apropiere de insula St. Lucie şi încă nu a fost găsit.

Postelnicu a închiriat avionul, un Piper PA-28 Cherokee, de la o companie locală cunoscută ca "Pilot's Paradise".

Andrei Postelnicu, cunoscut şi ca Andrew Postelnicu, părăsise România după terminarea liceului şi se stabilise în Marea Britanie.

El s-a remarcat prin educaţia solidă care îi permitea să abordeze subiecte variate şi teme de analiză, cu precădere din domeniul economic. A devenit jurnalist la prestigioasa publicaţie Financial Times şi Bloomberg News, fiind analist economic la BBC, RFI, Foreign Policy şi Newsweek.

El a fost corespondent din SUA pentru Realitatea TV între 2004 şi 2006. Andrei Postelnicu era originar din Câmpulung Moldovenesc, dar a crescut la Constanţa şi avea 36 ani. Era fiul profesoarei de franceză Mihaela Postelnicu, care a lucrat în televiziunea locală MTC.

Andrei a absolvit în 1995 Liceul de limbi străine George Călinescu din Constanţa, clasa de Engleză intensiv. „Era briliant! Genul pe care îl iubesc toţi, şi colegii, şi profesorii", relatează o fostă colegă de liceu. La un moment dat, el şi-a continuat studiile la Academia de Poliţie. În 2012 şi-a îndeplinit visul pe care îl avea din adolescenţă: să piloteze, potrivit Adevarul.

VIDEO

Mai multe