«Mondenii», mai nebuni din primăvară
Odată cu venirea primăverii, Prima TV anunţă câteva schimbări importante în grila de programe. Virgil Ianţu revine cu emisiunea care l-a consacrat, „Cireaşa de pe tort" are alte gazde şi în timpul săptămânii postul tv din Pipera va avea şi un program matinal.
Noul sezon al show-ului „Mondenii" revine pe micile ecrane de la Prima TV cu câteva noutăţi aduse de vechea gaşcă de umorişti. Andreea Grămoşteanu, Mirela Zeţa, Angel Popescu, Bogdan Cotleţ şi Alex Bogdan vor transmite emisiunea în direct, dar vor difuza şi reportaje înregistrate. Emisiunea lor de satiră şi umor va avea invitaţi speciali, dar şi multe rubrici noi, despre care actorii nu doresc, încă, să divulge alte amănunte.
Codruț Kegheș, noul maestru bucătar de la “Cireașa de pe tort”
Dan Badea este prezentatorul știrilor “Times News Roman”
Virgil Ianțu va prezenta din nou “Vrei să fii milionar?”
Tot din martie, Virgil Ianţu revine la postul tv din Pipera, la pupitrul emisiunii care l-a consacrat, „Vrei să fii milionar?". Virgil a mai prezentat show-ul la Prima TV şi între anii 2000-2003. „Cireaşa de pe tort" va avea doi noi prezentatori, în locul lui Horia Vârlan, şi anume, Codruţ Kegheş, alias Dezbrăcatu' de la „Cronica Cârcotaşilor", şi bucătarul Remus Nica. În noua grilă, reporterii site-ului „TimesNewRoman" vor realiza jurnale informative în fiecare weekend, prezentate de Dan Badea, iar de luni până vineri postul tv va avea şi un program matinal, prezentat de Cosmin Nedelcu, alias Micutzu', Adrian Nicolae - nume cunoscute din stand-up comedy - şi fotomodelul Laura Belecciu.